luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Contractul „Caracal, Râului şi Bariera Vâlcii”, aproape încheiat, dar sunt deficiențe

Contractul ce include străzile Bariera Vâlcii şi Râului este aproape încheiat. Reprezentanţi ai Primăriei Craiova au explicat că pe prima dintre străzi, lucrările s-au încheiat şi sunt în regulă, iar pe cea de-a doua stradă, au fost făcute anumite solicitări de către Inspectoratul Judeţean în Construcţii Dolj, care însă nu pot fi îndeplinite decât după ce vor trece cei cinci ani în care beneficiarul nu poate face modificări la proiect.

Contractul de circa 50 de milioane de lei cu TVA care a inclus reabilitarea străzilor Caracal, Râului şi Bariera Vâlcii, este aproape de final. Strada Caracal a fost recepţionată încă de la finele lui 2014, deşi mai are şi acum defecte, din cauză că nu au fost montate suficiente rigole carosabile, pentru ca apa de ploaie să se scurgă şi să nu mai băltească, îndeosebi în zona staţiilor de autobuz şi a trecerilor de pietoni.

Pe Bariera Vâlcii „ne-au spus că nu mai există niciun fel de obiecţiuni”

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ceea ce priveşte celelalte două străzi, lucrurile s-au mişcat mai greu. Spre exemplu, pe strada Bariera Vâlcii, greu încercată de problemele financiare ale constructorului Imob Lux Construct, lucrările se pare că s-au încheiat. Într-un răspuns oferit pentru Jurnalul Olteniei de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, reprezentanţii instituţiei au explicat că au solicitat anumite documente. „Lucrările pentru proiectul de reabilitare a străzii Bariera Vâlcii din municipiul Craiova au fost recepţionate. Recepţia a fost admisă de beneficiar. IJC Dolj a emis un punct de vedere separat prin care a propus respingerea recepţiei până la prezentarea unor documente”, au spus cei de la ISC.

Reprezentanţii municipalităţii au spus că este posibil ca ISC să fi încurcat informaţiile legate de cele două străzi, Râului şi Bariera Vâlcii „La Bariera Vâlcii, reprezentanul ISC a propus, iniţial, amânarea până la obţinerea expertizei tehnice pe un tronson pe care ei au avut probleme. Le-am dat expertiza tehnică, le-am solicitat în scris să ne comunice dacă mai au obiecţiuni în legătură cu acest proiect şi ne-au spus că nu mai există niciun fel de obiecţiuni”, au explicat cei din primărie.

Râului are nevoie de o lucrare majoră pe tronsonul cu vechile casete

De fapt, probleme ar fi fost pe strada Râului, despre care ISC a transmis scurt că „lucrările pentru proiectul de reabilitare a străzii Râului din municipiul Craiova sunt recepţionate”. Reprezentanţi ai municipalităţii au explicat, pentru Jurnalul Olteniei, că aici s-a solicitat o intervenţie mai complexă, care nu s-a putut face pentru că excede foarte mult proiectul.

Cu toţii ştiu despre fisurile care au apărut pe strada Râului. Practic, această lucrare ar fi fost necesară pentru a opri cauza fisurilor. Totuşi, reprezentanţii municipalităţii au explicat că nu se renunţă la această sugestie a IJC Dolj, dar că aceasta s-ar putea realiza de-abia după ce trece perioada de garanţie de cinci ani a proiectului.

Pe Râului avem o chestiune pentru care reprezentantul lor ne-a propus o intervenţie, dar care excede cu mult proiectul. Este vorba despre tronsonul pe care noi avem fisuri apărute din cauza expertizei tehnice iniţiale. Una dintre propuneri era de a înlătura cu totul ceea ce s-a făcut, cu două straturi de mixturi asfaltice şi aşa mai departe. Dar noi nu putem face asta. Este vorba despre un proiect care este, timp de cinci ani, în garanţie. Am transmis şi către ADR, ADR ne-a spus să transmitem mai departe către ISC să-şi revizuiască răspunsul întrucât proiectul s-a respectat. Pe noi ne interesează punctul de vedere al reprezentantului de la ISC, al membrului comisiei, şi nu punctul de vedere a ceea ce a trebui să se facă. Desigur, o luăm ca o recomandare, pentru că, într-adevăr, după ce iese din garanţie, va trebui să intrăm pe tronsonul cu probleme şi să încercăm să îl rezolvăm altfel”, au explicat reprezentanţii primăriei.

Fisurile despre care s-a tot vorbit au apărut din cauza vechilor casete ale canalului, care au spaţii destul de mari între ele. Ele au fost colmatate cu mâl, dar dacă ploaia este abundentă, vine şi spală materialul, iar apa se infiltrează în structura drumului.

După ce totul se stabilizează pe cele două străzi, urmează derularea şi finalizarea procedurilor de achiziţie publică, respectiv publicitatea finală a proiectului (comunicat de presă, panouri pentru amplasare permanentă, pentru vizibilitatea proiectului).

Proiectul, în date şi cifre

Proiectul „Reabilitarea infrastructurii rutiere pe relaţia Nord–Sud–Est a Polului de creştere Craiova, în vederea fluidizării traficului în Zona Metropolitană Craiova”, care include cele trei străzi amintite mai sus, a fost prelungit până la data de 30 octombrie 2016, pentru a nu se pierde finanţarea europeană cheltuită până la data de 31 decembrie 2015. Asta pentru a fi îndeplinite integral obiectivele şi indicatorii proiectului şi pentru a asigura funcţionalitatea acestuia.

Lucrările din acest contract au fost realizate de asocierea SC TEL DRUM SA – SC T DANCOR ROMCONSTRUCT SRL – SC IMOB LUX CONSTRUCT SRL (denumire schimbată în SC IMOB INFRASTRUCTURA SRL) – SC GARDEN CENTER GRUP SRL, prin SC TEL DRUM SA lider de asociere, contract cu o valoare totală de 49.463.848,00 lei inclusiv TVA. Suplimentar, în data de 17 noiembrie 2014 a fost semnat încă un contract între SC TEL DRUM SA, cu o valoare totală de 1.625.370,51 lei inclusiv TVA, pentru Reabilitarea şi modernizarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare pe str. Râului. În ceea ce priveşte aceste lucrări, ele au fost finalizate şi recepţionate.

Politica