PMP Dolj se bazează pe „locomotiva Băsescu”

Cu „locomotiva Băsescu” şi oameni cu „pedigree”, PMP Dolj speră la câştig la alegerile parlamentare.

Liderii de la Dolj ai formaţiunii politice, preşedintele PMP Gheorghe Bică, primvicepreşedintele Ion Groza, secretarul general Mihai Negulescu, dar şi Arthur Andriţoi, fost candidat la funcţia de primar al Craiovei, acum preşedinte al tineretului PMP Dolj, au susţinut, joi, o conferinţă de presă în care au afirmat că lucrează la dezvoltarea organizaţiei şi că urmăresc să obţină posturi de parlamentari la alegerile din iarnă.

În acest moment PMP are cel mai puternic lider, preşedintele Traian Băsescu, o locomotivă pentru partid, şi cu abilităţile politice ale domnului preşedinte şi cu munca noastră PMP va obţine un rezultat bun la nivel de ţară, unul cu două cifre. La Dolj ne vom situa, în mod cert, peste media partidului.

Vrem să îi convingem pe cei care încă nu s-au hotărât că putem, împreună, să dezvoltăm o strategie care să facă mai bine românilor. Avem o ţară frumoasă ai cărei cetăţeni merită o viaţă mai bună.

Prinicpala noastră lozincă în perioada următoare va fi „Mişcăm România”. Dorim ca toţi membrii şi simpatizanţii noştri să vină alături de noi pentru a crea acea emulaţie care să dea un număr suficient de parlamentari, care spre deosebire de alte situaţii, trebuie să fie oameni cu pedigree, cunoscuţi şi competenţi. Oameni care să poată face ceva pentru ţară. Parlamentul trebuie să facă legi simple, aplicabile şi nu interpretabile”, a declarat Gheorghe Bică, preşedintele PMP Dolj.

 

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
TAGGED:
Distribuie acest articol