marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Optimişti pentru o victorie pe Bega

CSU Craiova a urcat pe podiumul Ligii 1, după 3 succese la rând, cu ASA, la Astra şi ultimul cu CSM Poli Iaşi, iar în această seară de la ora 21, oltenii vor juca în Banat cu ACS Poli Timişoara, în etapa a cincea.

Timişorenii par la prima vedere o pradă uşoară, mai ales că vin după un 0-5 pe teren propriu cu FC Botoşani, suferit joia trecută într-un meci restant din prima rundă. Startul bun al echipei CSU îi motivează pe băieţii lui Mulţescu, care prin vocea tehnicianului speră la obţinerea celor 3 puncte.

Trebuie să jucăm la victorie toate meciurile. Succesul clar al Botoşaniului ne obligă. Dar este un meci periculos, pentru că adversarii nu au ce să piardă. Noi trebuie să ne respectăm forma şi blazonul şi să câştigăm. Forma ascendentă pe care o traversăm mă bucură. Totuşi, în România, de regulă, după victorii se cam pierde concentrarea. Dar jucătorii mei au arătat că se pot concentra la toate meciurile, iar până acum au controlat fiecare partidă. De aceea consider că este vorba despre o presiune pozitivă. La acel 2-2 de anul trecut, Craiova avea obiectiv Europa League. Nu cred că a fost vorba atunci de lipsă de concentrare, ci mai degrabă de crispare, de stresul datorat obiectivului”, a declarat Gigi Mulţescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și cei doi marcatori din partida cu CSM Poli Iaşi, Andrei Ivan şi Kay, sunt convinşi că pe Bega se va obţine a patra victorie.

Vrem să luăm cele trei puncte şi să facem un joc bun la Timişoara. Nu este important cine marchează, contează mai mult să câştige echipa. Respectăm toţi adversarii, luăm în serios Timişoara, dar vrem să învingem“, a spus Ivan. La rândul său fundaşul central Kay a afirmat: ”Se poate mult mai bine decât ce am realizat până acum. Nu poţi fi fericit doar că joci în trei meciuri, la fel echipa nu poate fi bucuroasă că a câştigat doar trei partide. Avem un campionat foarte lung şi trebuie să câştigăm cât mai multe jocuri. Nu e treaba mea să dau gol la Timişoara, e a lui Nuno Rocha şi Ivan. Eu sunt mai fericit atunci când nu luăm gol, nici la CFR nu am luat, nici acum cu Iaşi. Asta este treaba apărării. Va fi greu la Timişoara, e meci afară, iar acolo mergem cu respect pentru adversar. Dar toţi suntem concentraţi şi dornici de un nou succes. După golul marcat cu Iaşi reacţia mea a fost o eliberare, cu Târgu Mureş am avut trei ocazii, cu Astra am avut încă o şansă. Iar atunci am simţit golul ca pe o eliberare “.

Rocha şi Kay, chemaţi la naţionale

Trei dintre componenţi echipei CSU, Calancea, Nuno Rocha şi Kay au fost convocaţi la naţionalele ţărilor din care provin. Rocha şi Kay a fost chemaţi de selecţionerul Capului Verde pentru meciul cu Libia, ce se va desfăşura la Praia, la data de 3 septembrie. Întâlnirea contează pentru calificările la Cupa Africii pe Naţiuni de anul viitor din Gabon. Pe adresa clubului a sosit o telegramă de convocare şi pentru goalkeeper-ul Nicolae Calancea. Astfel, titularul din poarta echipei lui Mulţescu a fost chemat să apere culorile naţionale în primul meci de calificare la Mondialul din 2018, pe care reprezentativa Moldovei îl va susţine pe 5 septembrie, la Cardiff, contra echipei Țării Galilor.

Politica