luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Localnicii din Fârtăţeşti, mulţumiţi de primarul lor

Un abonat al cotidianului Jurnalul Olteniei, a sunat, vineri, pe telefonul redacţiei şi ne-a solicitat să publicăm un anunţ prin care cetăţenii comunei Fârtăţeşti vor să îi mulţumească primarului pentru că s-a implicat în dezvoltarea localităţilor componente ale comunei. Cum nu se întâmplă prea des ca oamenii să fie mulţumiţi de activitatea primarilor lor, i-am cerut abonatului nostru mai multe detalii.

Noi, cetăţenii comunei Fârtăţeşti, satele Dozeşti şi Stănculeşti, vrem să îi mulţim primarului, viceprimarului şi consilierilor. A făcut un pod de vreun miliard (lei vechi – n.r.) acum în satele noastre. Acum l-a terminat. Ne-a dat vopsea pentru biserica din Stănculeşti. Şi la biserica din Dozeşti, care era să cadă, a contribuit cu multe materiale. Acum se lucrează la ea, o consolidează. Cu manopera am contrbuit noi, oamenii. Şi vrem să îi mulţumim domnului primar, viceprimarului, consilierilor dar şi preotului Nicolae pentru ce au făcut”, ne-a spus Ion Zărnescu.

Nicolae Voicescu este primar al comunei Fârtăţeşti din 1997, comună care are în componenţă 20 de sate. Pe perioada mandatelor a reuşit alimentarea cu apă şi canalizare pentru 15 sate, iar în 2015, a introdus sistemul de alimentare cu apă şi canalizare şi pentru celelalte 5 sate. Primăria are în derulare şi asfaltarea şi modernizarea a peste 20 de kilometri de drum în statele comunei. Pe de altă parte, sub mandatele sale, primăria s-a preocupat de modernizarea şi dotarea celor patru cămine culturale din comune. Unul a fost reabilitat cu bani de la bugetul local, altul tot cu bani de la bugetul local a fost reabilitat, dar nu în totalitate şi se doreşte obţinerea de fonduri eurpene pentru finalizarea lucrării. La un alt cămin cultural s-au efectuat lucrări prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi tot la CNI s-a depus documentaţia pentru reabilitarea celui de-al patrulea cămin cultural. Iar proiectele sale nu se opresc aici. Într-un interviu acordat pentru Ziarul de Vâlcea, Nicolae Voicescu declara: „O lucrare foarte vastă pentru care am bătut palma cu încă cinci localităţi şi anume: Stăneşti, Măciuca, Zătreni, Tetoiu şi Livezi. Am format Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Olteţ-Șasa-Cerna care are ca scop principal construirea unui parc fotovoltaic. Locaţia este în satul Căţetu unde trebuie să fie 6 ha de pământ. Lucrarea se va face pe fonduri europene. Avantajul va fi că vom putea produce energie electrică prin panourile fotovoltaice. Instituţiile publice, primăria, poliţia, dispensarul uman, şcolile, vor avea curentul gratuit, iluminatul public va fi gratuit, iar tot ce există prin studiul de fezabilităţi şi proiectul tehnic, energia care va fi produsă în plus va intra în sistemul naţional, iar cetăţenii celor şase localităţi vor avea o reducere substanţială la factura de curent electric”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica