luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Clinică destinată îngrijirii pacienților cu tuberculoză rezistentă la tratament

În cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna va funcționa, în curând, o clinică destinată îngrijirii pacienților cu tuberculoză rezistentă la tratament. Unitatea medicală a fost selectată pentru implementarea proiectului cu o valoare estimată la 500.000 euro, finanțat de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei.

semnare acord (9)Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a semnat, luni după-amiază, un acord de colaborare între CJ, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna și Fundația „Romanian Angel Appeal“, în vederea înființării acestei clinici, la unitatea sanitară din subordinea administrației județene, investiția fiind estimată la 500.000 de euro.

Demersul va conduce la crearea celui de-al treilea centru de excelență din țară în acest domeniu și se desfășoară cu finanțare asigurată de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, prin intermediul Fundației «Romanian Angel Appeal». Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna a fost selectat de Ministerul Sănătății pentru implementarea proiectului, avându-se în vedere condițiile pe care le oferă unitatea sanitară, dotările de care dispune, precum și buna pregătire a personalului medical. Ne bucură faptul că eforturile pe care le-am făcut în domeniul sănătății, prin investiții realizate în ultimii ani, sunt apreciate și atrag o nouă inițiativă care ajută la rezolvarea unei probleme cu care se confruntă județul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un alt argument care a susținut decizia este reprezentat de faptul că și Consiliul Județean Dolj are capacitatea și și-a exprimat disponibilitatea de a susține financiar demersul. Mai exact, partenerii noștri vor asigura fondurile pentru tot ceea ce presupune amenajarea propriu-zisă a noii clinici. Este vorba despre reabilitarea unui corp de clădire existent și construirea unuia nou, precum și despre asigurarea dotărilor necesare, sumă estimată la 500.000 de euro.

La rândul său, CJ Dolj va acoperi toate cheltuielile legate de obținerea autorizațiilor și avizelor, de racordarea la rețelele de utilități, dar și de amenajarea căilor de acces, a drumurilor interioare și a unui parc destinat pacienților.

Este un proiect care avansează într-un ritm susținut și iată că, dacă în luna februarie avea loc vizita inițială de evaluare, acum există deja un proiect aprobat de către Fondul Global, iar partenerii noștri pot începe procedurile legale pentru selectarea proiectantului și, ulterior, a constructorului“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Alături de președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, la întâlnirea în cadrul căreia a fost semnat acordul de colaborare au mai participat vicepreședintele Alina Elena Tănăsescu, secretarul județului Dolj, Gheorghe Barbărasă, și managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, Marius Matei.

 

Politica