luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Liga a 2-a/ CSM, debut la Arad sau Călăraşi

Luni seara, la sediul FRF s-a stabilit şi programul competiţional al noului sezon. 21 de echipe au solicitat dreptul de a evolua în cel de-al doilea eşalon valoric al ţării, în primul campionat din istorie cu serie unică. Astfel, CSM Rm. Vâlcea le va avea ca adversare pe Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila, Academica Clinceni, UTA Bătrâna Doamnă Arad, Chindia Târgovişte, CS Mioveni, FC Braşov, FCM Baia Mare, CS Baloteşti, Olimpia Satu Mare, ACS Berceni, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Juventus Bucureşti, ASU Poli Timişoara, Foresta Suceava, CS Afumaţi, Luceafărul Oradea, Unirea Târlungeni, Metalul Reşiţa şi, probabil, pe Şoimii Pâncota. În ceea ce o priveşte pe ultima dintre aceste echipe, există încă unele semne de întrebare legate de prezenţa sa în acest eşalon. Dacă vor rămâne 21 de echipe în serie, trupa lui Jerry Gane ar trebui să joace sâmbătă, la UTA Bătrâna Doamnă Arad. Cum situația nu este tocmai clară delegaţii care au fost prezenţi, luni seara, la şedinţa din Capitală au alcătuit două formule competiţionale. Una pentru 21 de echipe (în care o formaţie va sta în fiecare rundă) şi alta pentru 20 de echipe (valabilă în cazul în care Şoimii Pâncota nu se va înscrie). În formula cu 21 de echipe programul primei runde este următorul: CS Afumaţi – Şoimii Pâncota, Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Braşov, Juventus Bucureşti – CS Mioveni, Olimpia Satu Mare – Metalul Reşiţa, Dunărea Călăraşi – Dacia Unirea Brăila, Unirea Târlungeni – Foresta Suceava, UTA Bătrâna Doamnă Arad – CSM Rm. Vâlcea, ASU Poli Timişoara – Chindia Târgovişte, CS Baloteşti – ACS Berceni şi Academica Clinceni – FCM Baia Mare, iar Luceafărul Oradea va sta. Dacă vor fi doar 20 de echipe, echipa din Zăvoi va debuta în noul sezon la Dunărea Călăraşi, asta în cazul în care Şoimii Pâncota nu va confirma înscrierea în noul sezon. În aceste condiții programul primei etape în sistemul cu 20 de echipe va fi: Luceafărul Oradea – FC Braşov, CS Afumaţi – CS Mioveni, Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Metalul Reşiţa, Juventus Bucureşti – Dacia Unirea Brăila, Olimpia Satu Mare – Foresta Suceava, Dunărea Călăraşi – CSM Rm. Vâlcea, Unirea Târlungeni – Chindia Târgovişte, UTA Bătrâna Doamnă Arad – ACS Berceni, ASU Poli Timişoara – FCM Baia Mare şi CS Baloteşti – Academica Clinceni

I-au luat pe Stana şi Cristea

Eşecul din amicalul de sâmbătă, 0-1 în Zăvoi cu Academica Clinceni a făcut ca oficialii de la CSM să accelereze discuţiile referitoare la întărirea liniei mediane, Astfel au sosit, ieri, Daniel Stana şi Călin Cristea, ambii semnând contracte valabile pe un sezon. Deşi în această vară s-a pregătit cu Academica Clinceni. Stana a mai evoluat la Otopeni, Ceahlăul, Săgeata Năvodari şi Petrolul Ploieşti. Cealaltă achiziție Călin Cristea a mai evoluat în cariera sa la Unirea Alba Iulia, Pandurii Târgu Jiu, FC Braşov şi Racing Beirut (Liban).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica