luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mărinică Dincă: „Primarul Craiovei este demolatorul clădirii Colegiului ‘Carol I’”

Deputatul Ionuţ Stroe şi senatorul Mărinică Dincă au susţinut, vineri, o conferinţă de presă la PNL Dolj, în care au acuzat administraţia locală de lipsa interesului faţă de proiectele finanţate european, dar şi de iresponsabilitate faţă de situaţia clădirii Colegiului Naţional „Carol I”, aflată într-o stare avansată de degradare. Mărinică Dincă a spus că primarul Lia Olguţa Vasilescu va fi demolatorul acestei clădiri dacă nu procedează conform variantei indicate de către expertul tehnic în ceea ce priveşte consolidarea clădirii, chestiune care a fost deja votată în consiliul local, dar la care consilierii PNL nu au avut nimic de comentat.

 

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a adus în discuţie, în cadrul conferinţei de presă susţinută vineri, de data aceasta în sediul organizaţiei şi nu în aer liber, proiectele pe care le-ar putea scrie municipalitatea pentru a obţine fonduri europene.

Spuneam săptămâna trecută că oraşul nostru pierde fonduri europene în fiecare zi, urmare a lipsei acelor proiecte de finanţare europeană. Astăzi am să vin cu câteva exemple, am să vă ofer câteva oportunităţi pe care din păcate, în condiţiile în care vom continua activitatea de până acum a primăriei, le vom pierde: blocuri reabilitate, transport public modern, plata on line a biletelor, piste pentru biciclişti, reparaţii şi modernizări străzi sau bulevarde, reabilitări şcoli şi monumente culturale sunt doar câteva exemple de investiţii absolut necesare şi, cel mai important, accesibile în acest moment. Sunt două axe prioritare deschise, cu patru submăsuri, care se potrivesc unităţii administrativ-teritoriale Craiova. Cred că dacă voi comunica public aceste lucruri, poate aş avea o reacţie nu similară celor de pe facebook, ci una care ar putea să determine pe cei din primărie să pună puţin osul la lucru şi să găsească acele soluţii foarte la îndemână pentru Craiova”, a spus Stroe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Stroe: „Cer primarului, consiliului local şi aparatului tehnic al Primăriei scrierea de proiecte”

Acesta i-a cerut primarului şi tuturor celor responsabili să înceapă să scrie proiecte pentru a putea accesa fonduri.

Prin urmare, se pot depune proiecte pentru atragerea fondurilor europene pe câteva axe care au fost deschise în luna aprilie şi se vor închide în noiembrie. În mod direct şi cât se poate de respectuos cer primarului acestui oraş, consiliului local şi aparatului tehnic al Primăriei scrierea de proiecte pentru accesarea acestor fonduri. Nu rezolvăm toate probleme oraşului prin aceste oportunităţi, însă cel puţin câteva probleme majore le putem rezolva, singura condiţie este să scriem aceste proiecte şi să le depunem până în luna noiembrie”, a explicat deputatul PNL.

Stroe a ajuns şi la axa care priveşte conservarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural, pe care a conexat-o cu axa privind reabilitarea de şcoli, acesta considerând că aşa s-ar putea rezolva o parte a problemelor cu care se confruntă corpul central al Colegiului Naţional „Carol I”.

DALI-ul de la „Carol I”, dezbătut la conferinţă şi nu la şedinţă

Acelaşi subiect l-a abordat şi senatorul PNL Mărinică Dincă. Acesta a remarcat că municipalitatea a introdus pe ordinea de zi a celei mai recente şedinţe a consiliului local un proiect privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI – n.r.) pentru Colegiul „Carol I”, punct care a şi trecut de votul consilierilor municipali, însă la care consilierii PNL nu au avut nimic de spus. Cu toate acestea, Mărinică Dincă a ţinut să spună ce i se pare în neregulă cu acel proiect de hotărâre deja transformat în hotărâre.

Din păcate, ceea ce am constatat acolo a arătat cu totul altceva decât ne doream toţi, reabilitarea clădirii principale a Colegiului ‘Carol I’. Vă pot spune că primarul Craiovei este demolatorul acestei clădiri şi îi cer public să îşi asume responsabilitatea demolării acestei clădiri. M-am uitat de nenumărate ori pe expertiză, dar şi pe raportul propus de către primar şi semnat privind reabilitarea acestei clădiri. În raportul semnat de primar aveţi concluziile expertului din aprilie 2016 care arată în mod expres că opinia sa a fost că nu se pot realiza două documentaţii distincte pentru liceul Carol I şi pentru opera română. Este o clădire, un corp unitar, nu avem două rânduri separate de fundaţii, de stâlpi de susţinere, de ziduri, de planşee şi de acoperişuri. Scrie negru pe alb că expertul nu susţine împărţirea pe din două a proiectului, pentru că trebuie turnare continuă la lucrări (…) Primarul semnează şi propune o documentaţie tehnică separând clădirea în două corpuri diferite. Rezultatul va fi nu de consolidare a clădirii, ci de demolare a acesteia”, a spus Dincă.

Acesta a precizat că Inspectoratul de Stat în Construcţii nu va da avizul pentru o astfel de lucrare separată în două şi că primarul ar trebui să anuleze acea hotărâre de consiliu local pentru a aproba varianta agreată de expertul tehnic.

Dacă este de bună credinţă (primarul – n.r.), să facă aşa cum s-a spus în expertiză, adică un proiect în consecinţă, cu documentaţie în consecinţă, care există în raport, pentru că sunt două variante. În măsura în care nu împiedică demolarea clădirii, eu cred că trebuie să îşi dea demisia”, a mai spus senatorul PNL.

Despre spitalul regional: „Situaţia s-ar putea să fie mult mai bună decât ne-am închipuit”

Întrebat fiind de spitalul regional care ar urma să se construiască din fonduri europene la Craiova, Ionuţ Stroe a explicat că are două întâlniri programate în următoarea perioadă pentru a discuta despre acest obiectiv. Acesta a spus că va face o conferinţă de presă în care să dea toate detaliile pe care le cunoaşte deja sau pe care le va afla.

Pot să vă spun că situaţia s-ar putea să fie mult mai bună decât ne-am fi închipuit în primă fază”, a încheiat Stroe.

Politica