luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Canalul Corniţoiu a fost casetat

Lucrările la casetarea canalului Corniţoiu (foto arhiva) au luat sfârşit, iar recepţia ar urma să înceapă la data de 16 august. Prin această lucrare s-a reuşit, în primul rând, eliminarea mirosului neplăcut care pusese stăpânire pe mare parte din cartierul Craioviţa Nouă de mulţi ani.

Casetarea canalului Corniţoiu a luat sfârşit. Conform municipalităţii, recepţia va începe pe data de 16 august. Contracul de execuţie pentru tronsoanele I şi III ale canalului a fost semnat în mai 2014, iar de atunci s-a realizat proiectarea tehnică şi execuţia. În ceea ce priveşte tronsonul II, pentru acesta a fost nevoie de o expropriere care, în cele din urmă, a fost realizată. Contractul de execuţie al acestuia, care a inclus, de asemenea, proiectarea, a fost semnat în toamna anului trecut.

Lucrările la canalul Corniţoiu, de la care provenea mirosul neplăcut din zona Craioviţa – Cimitirul Sineasca, au constat în casetarea acestuia, dar şi în preluarea izvoarelor costiere din zonă. De execuţie s-a ocupat, în mare parte, societatea Recon, ca lider de asociere. Împreună cu Civilcad, aceasta a lucrat la tronsoanele I şi III, iar în asociere cu SC Sekisui SPR România SRL şi SC Robricons SRL a executat tronsonul II, cel vizat de expropriere. Acesta a fost, practic, cel mai important dintre tronsoane, având în vedere că de acolo provenea mirosul pestilenţial din zonă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Costurile pentru acest proiect, defalcat, au fost de 2.598.878,16 lei fără TVA pentru tronsonul II, 3.397.777,88 de lei fără TVA pentru tronsoanele I şi III şi 792.900 de lei pentru exproprierea de pe tronsonul II.

Municipalitatea are în vedere ca, în viitor, să realizeze un parc de distracţii pe spaţiul verde din zona străzilor Toporaşi şi Pârâului, acolo unde s-a efectuat preluarea izvoarelor costiere.

Broaşte ţestoase protejate, descoperite în zonă

În urmă cu câteva luni, pe şantierul de la canalul Corniţoiu au fost descoperite, de către iubitori de animale, mai multe broaşte ţestoase despre care s-a dovedit că aparţin unei specii protejate prin lege. După mai multe sesizări făcute la Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj, mai multe exemplare au fost relocate într-un mediu sănătos şi propice dezvoltării lor, la Mofleni. La momentul respectiv, a fost vorba despre 12 broaşte, iar atunci când muncitorii aveau să mai găsească altele, trebuia să anunţe reprezentanţii APM Dolj.

 

Politica