luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un promiţător atlet oltean, prins dopat

Vâlceanul Rareş Andrei Toader, în vârstă de 19 ani, care practică aruncarea greutăţii, a picat testul anti-doping pe care l-a susţinut în luna iunie, după Campionatele Internaţionale ale României de la Piteşti, astfel fiind exclus din lotul olimpic al ţării, se arată în comunicatul emis de COSR.

În urma controlului doping efectuat la solicitarea ANAD (Agenţia Naţională Anti-Doping, n. red.), în data de 4.06.2016, la Campionatele Internaţionale de atletism de la Piteşti, proba prelevată sportivului Toader Rareş Andrei de la aruncarea greutăţi indica originea exogenă pentru androsteron, etiocolanolon, testosteron. În conformitate cu legislaţia în vigoare, sportivul este suspendat provizoriu din activitatea sportivă şi automat este exclus şi din Echipa Olimpică pentru JO de la Rio. COSR îşi menţine ferma politică de prevenire şi combatere a dopajului în sportul de performanţă”, precizează comunicatul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Rareş Andrei era unul dintre cei mai promiţători atleţi ai ţării, cu numeroase medalii naţionale adjudecate şi recorduri depăşite. În urmă cu trei zile el reuşise să obţină o medalie de argint la Campionatul Mondial de atletism U20 din Polonia, în proba de aruncare a greutăţii. Acum, toate performanţele sale îi vor fi retrase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica