luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul primar din Voineasa, condamnat în dosarul munţilor retrocedaţi

Fostul primar al localităţii Voineasa, Gheorghe Dobrin, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti în procesul privind retrocedarea muntelui Mereuţu din judeţul Gorj. Acesta va sta cinci ani după gratii.

Tot la cinci ani de închisoare a fost condamndat şi Gicuţu Deaconeasa, care mai execută 8 ani într-un alt dosar de fapte de corupţie.

Aceştia, alături de Ion Tomescu, preşedintele Obştii Pociovaliştea şi Georgeta Creţan, fost secretar al Primăriei Voineasa au fost acuzaţi de fapte de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În perioada septembrie 2004 – iunie 2005, cei patru inculpaţi au acţionat, în baza unei înţelegeri iniţiale, astfel încât o suprafaţă de teren de 504,9 ha, teren forestier din muntele Mereuţu, judeţul Gorj, aflată în proprietatea statului, să ajungă în mod nelegal în posesia Obştii Pociovaliştea. Concret, pentru a duce la îndeplinire planul infracţional propus, inculpatul Tomescu Ion, preşedinte al Obştii Pociovaliştea, a prezentat la comisia locală de fond funciar Voineasa, un număr de 44 cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în numele unor persoane fizice, cunoscând că sunt falsificate şi, împreună cu ceilalţi trei inculpaţi, a întocmit o anexă în mai multe variante (conţinând nume de persoane care ar fi avut drepturi în obşte), act care atesta, în mod nereal, drepturi de proprietate în muntele Mereuţu, în numele şi pentru Obştea Pociovaliştea.

Toate acestea au fost făcute pentru a induce în eroare Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea, astfel încât suprafaţa de teren forestier de 504,9 ha să fie trecută în patrimoniul Obştei Pociovaliştea, de şi cei patru inculpaţi cunoşteau că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv Obştea nu a funcţionat anterior anului 1948 şi nu avea drepturi asupra terenurilor respective. În aceste condiţii frauduloase, în cursul anului 2005, Obştea Pociovaliştea a fost pusă în posesie”, după cum au arătat anchetatorii. Prejudiciul creat se ridică la 4.819.400 lei.

Inculpaţii au fost trimişi în judecată în luna noiembrie 2011, de procurorii DNA, iar

la termenul din 20 iulie, Curtea de Apel Piteşti a dat sentinţa definitivă în acest dosar:

Înlătură dispoziţia privind executarea pedepselor complementare aplicate tuturor inculpaţilor de la data rămânerii definitive a sentinţei şi face aplicarea art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal, cu privire la aceste pedepse. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Tomescu Ion în pedepsele componente, înlăturând sporul. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Tomescu Ion pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 309 Cod penal, art. 77 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, de la 6 ani închisoare, la 5 ani închisoare. Reduce şi pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, de la 2 ani închisoare, la 1 an închisoare. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aplică inculpatului Tomescu Ion pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în total 5 ani şi 4 luni închisoare în condiţiile art. 60 Cod penal. Înlătură dispoziţia din sentinţă privind lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile. Disjunge acţiunea civilă şi în baza art. 421 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală, trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, doar cu privire la acţiunea civilă. Dispune anularea înscrisurilor falsificate, aflate în copie la vol. I dosar urmărire penală, filele 255 – 271, 274 – 296.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii DOBRIN GHEORGHE, CREŢAN GEORGETA şi DEACONEASA GHEORGHE, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi şi de partea responsabilă civilmente OBŞTEA POCIOVALIŞTEA, împotriva aceleiaşi sentinţe”.

 

Politica