Mort după o intervenţie de micşorare a stomacului, familia acuză medicii

Un bărbat, care a fost supus unei intervenții chirurgicale de micșorare a stomacului la Spitalul Judeţean din Craiova, de o echipă mixtă româno-franceză, a murit în urma unor complicații. Familia lui acuză medicii de ucidere din culpă. Reprezentanţii spitalului susţin, însă că pacientul nu a respectat indicaţiile medicilor.

Bărbatul, în vârstă de 46 ani, care suferea de obezitate morbidă, a fost externat după aproximativ două săptămâni, de la operaţie. Ulterior a ajuns, însă din nou la spital cu hemoragie digestivă, cauzată cel mai probabil de nerespectarea indicaţiilor medicilor.

„Pacientul s-a întors la spital cu complicaţii care nu ţin de intervenţia chirurgicală, ca atare, ci de nerespectarea indicaţiilor medicilor chirurgi. A prezentat o hemoragie digestivă serioasă. A fost internat, reechilibrat şi până la reintervenţie, din păcate, a decedat”, a declarat dr. Cristiana Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova.

După ce bărbatul a decedat, soția acestuia a mers la poliție și a depus plângere pentru ucidere din culpă, iar polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz. Un alt pacient dintre cei nouă operaţi de echipa româno-franceză a fost transferat la un spital din capitală, iar alţi doi sunt internaţi în spitalul din Craiova.

„Majoritatea pacienţilor au evoluat bine, fără probleme şi incidente. Au fost doi pacienţi care ulterior au prezentat complicaţii, care însă nu au nicio legătură cu intervenţia chirurgicală”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă din Craiova.

Cei aflați acum, în spital, internați pe secție au afirmat că nu au ce să le reproșeze medicilor. De altfel, aparţinătorii afirmă că pacienţilor le este greu să respecte dietele.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol