Adrian Gălbenuşe, slătineanul care a ucis-o pe Norica Niţu cu 14 lovituri de cuţit a fost condamnat definitiv de judecătorii Curţii de Apel Craiova la detenţie pe viaţă pentru omor calificat prin cruzimi şi cu premeditare. Sentinţa a fost pronunţată, marţi, 7 iunie a.c., după ce, pe fond, la Tribunalul Olt îl condamnase la 25 de ani de închisoare cu executare.
Oribila crimă s-a petrecut în seara zilei de 15 ianuarie 2015, în jurul orelor 17:30-18:00, pe strada Toamnei, în zona Liceului cu Program Sportiv Slatina. Pe 1 aprilie 2015 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt anunţau că l-au trimis în judecată pe Adrian Gălbenuşe pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, comis prin cruzimi. Potrivit comunicatului Parchetului, în declaraţia dată în faţa organului de urmărire penală, inculpatul Adrian Gălbenuşe a recunoscut faptul că în seara zilei de 15.01.2015, în jurul orelor 17.30-18:00, în timp ce se deplasa pe str. Toamnei, în zona Liceului PS Slatina, s-a întâlnit cu vecina sa de scară, respectiv victima Norica Niţu, de 59 de ani, cu care s-a lovit din greşeală şi întrucât aceasta l-a înjuriat, s-a întors şi a tras-o de haine. Victima a început să ţipe, astfel că inculpatul a scos din buzunarul gecii un cuţit tip briceag cu care a înjunghiat-o de mai multe ori până a căzut pe trotuar, unde a continuat să-i aplice lovituri cu cuţitul. Imediat după săvârşirea faptei, inculpatul a fugit de la faţa locului, şi după câteva ore, a plecat cu o maşină de ocazie în Craiova. În jurul orelor 05.00-06.00 dimineaţa, a doua zi pe data de 16.01.2015, tot cu o maşină de ocazie, inculpatul a revenit în municipiul Slatina, cu intenţia de a se întoarce acasă, însă s-a speriat văzând că era prea multă lume în zona unde locuia, astfel că s-a deplasat în bazarul „Textila” pentru a cumpăra alte haine. Din bazar a cumpărat o geacă neagră şi o pereche de blugi şi după ce a probat aceste haine, a rămas îmbrăcat în ele, iar hainele cu care fusese îmbrăcat la data săvârşirii faptei, respectiv blugi de culoare albastru deschis şi o geacă de piele de culoare galben închis, le-a pus în două pungi pe care le-a aruncat într-un tomberon din apropierea hotelului Senator. Cu ocazia reconstituirii efectuate, această pereche de blugi aruncată de către inculpat a fost găsită şi ridicată din tomberonul indicat de către acesta, iar ulterior, datorită petelor brun-roşcate ce păreau a fi de sânge identificate pe pantaloni, aceştia au fost trimişi la Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul Biocriminalistică din cadrul I.G.P.R., care în urma analizei genetice a concluzionat că „pretextul efectuat a indicat prezenţa sângelui uman şi genotiparea acesteia a pus în evidenţă un profil genetic identic cu profilul genetic al victimei”. După ce a aruncat acei blugi la tomberon, Adrian Gălbenuşe a plecat cu acelaşi taxi în comuna Brebeni, jud. Olt cu intenţia de a arunca şi geaca cu care fusese îmbrăcat la săvârşirea faptei. Ajuns pe raza comunei Brebeni, inculpatul s-a deplasat pe jos câţiva kilometri, de-a lungul pârâului Dârjov şi, în afara localităţii, a aruncat geaca cu tot cu plasă în pârâu. Din raportul de expertiză medico-legală de necropsie rezultă că moartea victimei, în vârstă de 59 ani, a fost violentă, fiind cauzată de hemoragia internă şi externă, urmare a multiplelor plăgi tăiate şi înţepate-tăiate (înjunghiate), penetrante toraco-abdominal ce interesează organe interne (cord, plămân, ficat, splină) şi vase sangvine (aortă, carotidă), în condiţiile unei agresiuni individuale. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor înţepător, au caracter vital, iar între leziunile traumatice şi deces există legătură directă şi necondiţionată de cauzalitate.
Pe 25 februarie a.c. Adrian Gălbenuşe, zis Adel, aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost condamnat de Tribunalul Olt la o pedeapsă de 25 de ani închisoare şi obligat la plata unor sume de bani reprezentând daune materiale, daune morale şi despăgubiri către părţile civile Marin Marian Niţu, Georgiana Laura Akbas şi Diana Gerard Niţu – soţul şi fiicele victimei. Este vorba despre 13.500 lei daune materiale şi la plata sumei de 100.000 euro la cursul BNR din ziua achitării sumei reprezentând daune morale către partea civilă Niţu Marin Marian, 750 lei despăgubiri civile şi câte 100.000 euro la cursul BNR din ziua achitării sumelor reprezentând daune morale către părţile civile Akbas Georgiana Laura şi Gerard Niţu Diana Camelia.
Atât procurorii cât şi inculpatul au făcut apel, iar Curtea de Apel Craiova a pronunţat marţi, 7 iunie a.c., sentinţa definitivă. Instanţa a majorat pedeapsa lui Adrian Gălbenuşe la închisoare pe viaţă: „Condamnă pe inculpatul GĂLBENUŞE ADRIAN la pedeapsa detenţiunii pe viaţă – pedeapsă principală – şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a şi b şi d C.p. pe o durată de 5 ani – pedeapsă complementară. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei. Deduce din pedeapsă în continuare arestul preventive de la data de 25 februarie 2016 la zi. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în hotărârea instanţei.
sursa foto:olttv.ro







