Începe World Rugby Nations Cup

Redactia
8 Min Read

Competiţia organizată din 2007, pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf, reprezintă în acest an oportunitatea ca şapte jucători să debuteze în tricoul cu frunza de stejar.

Staff-ul tehnic al echipei naţionale vrea să dea credit unor nume noi. De aceea în lotul gândit de antrenorul principal Lynn Howells se regăsesc şapte debutanţi care, speră acesta, în viitor să reprezinte soluţii viabile pentru următoarea campanie de calificare la Cupa Mondială.

„Este o onoare pentru noi că World Rugby ne-a oferit şi în acest an organizarea turneului şi cred că această decizie vine să confirme valoarea rugbyului românesc. Sperăm că în aceste zile să asistaţi la un spectacol deosebit, cu meciuri frumoase, spectaculoase. Mult succes tututor şi haideţi să ne bucurăm împreună de un rugby de calitate!”, spune Haralambie Dumitraş, preşedintele FRR, pentru site-ul federaţiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un obiectiv important pentru Stejari este acela de a-şi apăra titlul câştigat anul trecut, iar pentru asta se vor folosi de jucători consacraţi precum Florin Vlaicu, cel mai eficient marcator de puncte al echipei naţionale şi al competiţiei World Rugby Nations Cup, Cătălin Fercu, liderul în privinţa numărului de eseuri sau Valentin Calafeteanu, Stelian Burcea, Andrei Rădoi ori Valentin Popârlan.

„Obiectivul nostru este acela de a câştiga trofeul, cu atât mai mult cu cât anul acesta este o ediţie specială, a zecea organizată în România. Suntem conştienţi că nu va fi uşor pentru că avem o echipă tânără, pe care se construieşte formula ideală pentru a începe calificarea la Cupa Mondială. Ne aşteptăm la meciuri puternice fizice, care să ne ajute să progresăm la nivelul jocului. Mult succes tuturor şi cel mai bun să câştige!”, a declarat Stelian Burcea, căpitanul României, pentru frr.ro

Linia întâi va avea o misiune nu tocmai uşoară, cel mai experimentat jucător va fi talonerul Andrei Rădoi ajuns la 54 de selecţii pentru România, în schimb dintre pilieri doar Constantin Pristaviţă are mai mult de 20 de prezenţe în echipa naţională, la debut aflându-se Gigi Militaru, unul dintre componenţii de bază ai Timişoarei Saracens, care în acest an a cunoscut greul partidelor internaţionale în calificările pentru European Rugby Challenge Cup.

În linia a două alături de Valentin Popârlan, unul dintre jucătorii cei mai constanţi în evoluţii ai echipei naţionale, soluţiile antrenorului sunt Marius Antonescu, Johan Van Heerden şi colegul sud-africanului din formaţia zimbrilor maramureşeni, Andrei Iurea care după ce s-a remarcat la diferite categorii de vârstă pentru Stejărei poate bifa prima selecţie în rândul Stejarilor.

Cea de-a III-a linie va fi completată de Stelian Burcea, Viorel Lucaci, Dorin Lazăr şi Răzvan Ailenei. Din formaţie va lipsi Mihai Macovei, care este accidentat.

În ce priveşte mijlocaşii la grămadă, sunt doi, Valentin Calafeteanu şi Tudorel Bratu care s-a lansat puternic după debut, chiar în cadrul celei mai importante competiţii mondiale.

Jody Rose şi Jack Umaga vor concura pentru postul de uvertură, cei doi evoluează la aceeaşi echipă de club.

Jody Rose a adunat deja patru prezenţe în rândul Stejarilor, în timp ce Jack Umaga este o premieră, jucătorul originar din Noua Zeelandă putând fi în aceleşi timp şi o soluţie pentru postul de centru pe care evoluează frecvent la echipa de club. Iar dacă Jack Umaga ar putea acoperi la nevoie poziţia de centru, aici îl regăsim pe Florin Vlaicu care va avea posibilitatea de a face pereche cu alţi doi debutanţi, Ionuţ Balaban şi Dennis Perju. Ambii sunt tineri de 20, respectiv 22 de ani, Ionuţ Balaban afirmându-se şi în echipa naţională de rugby în 7, pentru ca Dennis Perju să fie unul dintre jucătorii care au evoluat cu regularitate în acest sezon al Campionato Eccellenza alături de L’Aquila.

Adrian Apostol, Ionuţ Dumitru şi Stephen Shennan sunt trei jucători extrem de periculoşi pentru apărările adverse şi se regăsesc printre aripi. Chiar dacă nu au un număr impresionant de selecţii compensează prin eficacitate, aşa cum spera să reuşească şi Nicholas Onutu, remarcat atât după trialul de la Bârlad, cât şi în cele două partide ale României A cu Crawshays Welsh RFC.

Aşa cum s-a întâmplat în ultimul timp, cei doi jucători vizaţi să acopere postul de fundaş vor fi Cătălin Fercu şi Sabin Strătilă. Cătălin Fercu va încerca cu siguranţă să întrerupă seria partidelor fără eseu marcat care durează de la ediţia 2013 a World Rugby Nations Cup, când a izbutit o dublă cu Emerging Italy, iar Sabin Strătilă să demonstreze că îşi merită poziţia de principal înlocuitor al celui care a adunat până în prezent 87 de selecţii şi 28 de încercări marcate.

Din actualul lot al Stejarilor care va participa la World Rugby Nations Cup, în cele mai multe ediţii au evoluat:

Cătălin Fercu-8 ediţii, 23 de partide (2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2015)

Florin Vlaicu-8 ediţii, 23 de partide (2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2013, 2014, 2015)

Valentin Calafeteanu-6 ediţii, 18 partide (2007, 2009, 2011, 2012, 2013, 2015)

Valentin Popârlan-6 ediţii, 12 partide (2007, 2008, 2011, 2013, 2014, 2015)

Andrei Rădoi-5 ediţii, 12 partide (2010, 2011, 2012, 2013, 2015)

Stelian Burcea-5 ediţii, 11 partide(2007, 2008, 2010, 2011, 2015)

Lotul Stejarilor:

Pilieri:

Constantin Pristaviţă (Ştiinţa Baia Mare) – 21 selecţii,debut:2013-România-Rusia,IRB Nations Cup

Alexandru Ţăruş (Beziers) – 10 selecţii, debut:2013-România-Argentina Jaguars, IRB Nations Cup Alexandru Gordaş (CSA Steaua) – 1 selecţie, debut: 2015-România-Argentina XV, WRNC

Gigi Militaru (Timişoara Saracens)-debutant

Trăgători:

Otar Turashvili (Colomiers)- 27 selecţii,5 puncte(1e), debut-2012-România-Uruguay, IRB Nations Cup

Andrei Rădoi (Timişoara Saracens)- 54 selecţii,20 puncte(4e),debut:2008-România-Cehia, CEN

Linia a doua:

Valentin Popârlan (Timişoara Saracens) – 56 selecţii,40 puncte(8e), debut-2007-România-Namibia, IRB Nations Cup

Marius Antonescu (Tarbes)- 14 selecţii, debut-2014-România-Emerging Ireland, IRB Nations Cup Johan Van Heerden (Ştiinţa Baia Mare) – 10 selecţii,debut:2015-România-Tonga, Partidă test

Andrei Iurea (Ştiinţa Baia Mare)-debutant

Linia a treia:

Stelian Burcea (Timişoara Saracens)- 59 selecţii, 30 puncte(6e),debut:2006-România-Franţa, Partidă test

Viorel Lucaci (CSA Steaua) – 51 selecţii, 30 puncte (6e), debut: 2009 România – Fiji, Partidă test

Răzvan Ailenei (Ştiinţa Baia Mare)-debutant

Dorin Lazăr (Timişoara Saracens)-7 selecţii, debut: 2013-România-Tonga, Partidă test

Mijlocaşi la grămadă:

Valentin Calafeteanu (Timişoara Saracens) – 82 selecţii,216(12e,27tr,33lp,1dg) debut:2004-România-Japonia, Partidă test

Tudorel Bratu (Dinamo) – 4 selecţii,2 puncte(1tr),debut:2015-România-Italia,Cupa Mondială

Alexandru Tigla (CSM Olimpia)-debutant

Mijlocaşi la deschidere:

Jack Umaga (Timişoara Saracens)-debutant

Jody Rose (Timişoara Saracens)- 4 selecţii,5 puncte (1e), debut:2015:România-Spania,WRNC

Centri:

Florin Vlaicu (Calvisano)- 90 selecţii, 709 puncte(8e,117tr,141lp,4dg), debut:2006-Ucraina-România,CEN

Ionuţ Balaban (CS Dinamo)-debutant

Dennis Perju (L’Aquila)-debutant

Aripi:

Adrian Apostol (Ştiinţa Baia Mare) – 25 selecţii,35 puncte(7e), debut:2011-România-Namibia, IRB Nations Cup

Stephen Shennan (Timişoara Saracens) – 4 selecţii,15puncte(3e) debut:2016-România-Portugalia, CEN

Ionuţ Dumitru (CSA Steaua)-15 selecţii, 15 puncte(3e), debut: 2013-România-Rusia, IRB Nations Cup

Nicholas Onuţu (ROC La Voulte)-debutant

Fundaşi:

Cătălin Fercu (Timişoara Saracens)- 87 selecţii,143 puncte(28e,1lp) debut: 2005-România-Canada, Partidă test

Sabin Strătilă (CSA Steaua)-1 selecţie, debut: 2015-România-Germania, CEN

Share This Article