Primăria Craiova a dat ordin de începere a lucrărilor pe strada Parângului, dar şi pe strada Coşuna, una dintre căile de acces către Water Park-ul din Lunca Jiului. Lucrările pe această stradă sunt preconizate să dureze până pe 3 octombrie, fiind instituite şi restricţii de circulaţie pe care şoferii trebuie să le respecte. Totodată, pe strada Parângului, lucrările ar trebui să se încheie la data de 3 septembrie.
Ambele lucrări sunt executate de societatea Domarcons. Pe strada Coşuna, lucrările sunt incluse într-un contract cu o valoare totală de 10.120.000 de lei fără TVA, în care mai sunt prevăzute, pentru modernizare, străzile Eliza Opran, Crinului şi Aleea I, II, III, Poienii şi Alee, Alecu Russo, Codlea, Gârleşti, Razelm, Izvorul Rece, Maria Rosetti şi Aleea IV Șimnic. Cele de pe strada Parângului fac parte dintr-un contract cu o valoare de 9,250,877.35 de lei fără TVA, în care mai sunt incluse străzile Bucovăţ şi Henry Ford.
O singură persoană e admisă pentru postul de salvamar la Water Park
Chiar dacă încep lucrările pe strada Coşuna, pe care craiovenii ar urma să ajungă cu maşina la Water Park, acesta mai are ceva vreme până să fie deschis. Motivul invocat de municipalitate este acela că obiectivul nu poate fi deschis fără salvamari, care nu prea se găsesc în zona aceasta a ţării. Conform site-ului www.primariacraiova.ro, în urma selecţiei de dosare pentru cele opt posturi de salvamar, o singură persoană a fost admisă pentru proba scrisă, care se va desfăşura în data de 9 iunie. Este nevoie, însă, de încă şapte pentru a acoperi necesarul de personal de la Water Park.





