Deputatul Ion Cupă: Vreau să felicit toate partidele pentru că a fost o campanie decentă

Redactia

Presedintele ALDE Dolj, deputatul Ion Cupă, a votat la ora 11.30 la Colegiul National Carol 1, la sectia de votare nr, 162. 

„Am venit cu gânduri bune la vot și am venit să votez pentru dezvoltarea Doljului, în primul rând, pentru o echipă nouă, de oameni politici noi pentru Dolj, pentru administrația locală, oameni noi care au venit cu un program bine structurat pentru dezvoltarea Doljului și bineînțeles pentru revenirea la democrație pentru că este nevoie foarte, foarte mult de revenirea la democrație. Prezența la vot nu are cum să fie masivă, dar va fi o prezență normală pentru că sunt alegeri locale, iar toți candidații la locale sunt interesați să-și ducă oamenii apropiați la vot. A fost o campanie atipică, este o zi atipică și astăzi pentru România, oamenii sunt obișnuiți cu fel și fel de cutume din trecut, dar până la urmă a fost o campanie curată și chiar vreau să felicit toate partidele pentru că a fost o campanie decentă și cât de cât curată. Ora 21.00 mă va găsi în sediul partidului așteptând rezultatul final”, a declarat Cupă.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol