Centrul Istoric al Băniei, după un an de viaţă

Redactia

Centrul Istoric a depăşit un an de la inaugurare şi, la un scurt bilanţ, se poate spune că a devenit un adevărat centru civic, cultural, social şi de distracţie. Numărul barurilor şi al teraselor a crescut în acest an, aproximativ toate casele au avut faţadele renovate, elevii şi artiştii din Craiova şi-au adus contribuţia în acest perimetru, iar siguranţa în zonă a crescut considerabil, având în vedere camerele video amplasate prin proiect. Mai sunt, însă, lucruri de făcut, după cum recunoaşte primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

Centrul Istoric al Craiovei a devenit ceea ce toată lumea se aştepta, în acest prim an de la inaugurare. În data de 15 mai 2015, lucrările de revitalizare a Centrului Istoric al Craiovei luau final şi amplasamentul era predat municipalităţii. De atunci, a trecut mai bine de un an în care Centrul Istoric a înflorit şi a devenit din ce în ce mai frecventat de craioveni, dar şi de turişti. Lucrurile s-au schimbat din punct de vedere al aspectului, dar şi al numărului de terase şi baruri din perimetru, care a crescut considerabil. Craiova are, astăzi, un Centru Istoric cu care se poate mândri.

„Eu am spus, în luna mai a anului trecut, că nu este finalizat Centrul Istoric şi că nu va fi finalizat, cel puţin, până în luna septembrie a anului trecut. Aveam încă foarte multe lucruri de făcut. Proprietarii trebuia să-şi refacă faţadele, trebuia să stabilim unde vor fi amplasate şi terase. Am spus că va arăta bine de-abia în luna septembrie, ceea ce s-a şi întâmplat. Centrul Istoric mai are, în continuare, multe lucruri de pus la punct, dar aşa cum arată el este clar că e total schimbat faţă de acum doi sau trei ani, când zona respectivă era evitată nu doar de turişti, dar chiar şi de craioveni, pentru că nu găseau nimic frumos sau de făcut acolo. O bijuterie a Craiovei a fost redescoperită prin revitalizarea acestui Centru Istoric”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, pentru Jurnalul Olteniei.

 

Clădirile vechi şi cele de sticlă, încă în aşteptarea schimbării

- Advertisement -

Lucrările nu sunt definitivate, nici acum, în totalitate. Vorbim despre cele care nu au ţinut de proiectul pe fonduri europene de 11 milioane de euro, executat de societatea Recon SA din Craiova. Există încă mai multe case care au rămas în paragină sau cu faţada nerefăcută.

„Toate clădirile din Centrul Istoric care au rămas nefăcute şi sunt de stat au aceeaşi problemă: au regim de monument şi atunci trebuie obţinute toate avizele necesare şi trebuie realizate licitaţii publice, ceea ce noi am început să avem deja în derulare. Mai există o clădire care aparţine de AVAS şi care, de asemenea, până acum nu au luat nici un fel de măsură de reabilitare, deşi se află într-o zonă centrală, în Piaţa „Fraţii Buzeşti”, foarte vizibilă. Tot timpul le trimitem adrese în care le reamintim că trebuie să găsească o variantă. Am mai avut, iarăşi, discuţii cu noul director de la Banc Post, care ne-a promis că va găsi o soluţie astfel încât să se schimbe faţada băncii şi, de asemenea, mai este un cabinet notarial care este din sticlă şi care ne-a venit cu un proiect ca să îmbrace cea mai mare parte a sticlei în lemn şi prin care, pe clădire, să construiască o terasă care să fie plină cu spaţiu verde”, a mai explicat Vasilescu.

 

Artiştii şi-au lăsat amprenta în Centrul Istoric. Municipalitatea apelează din nou la ei

Ceea ce reprezintă, poate, unul dintre cele mai importante lucruri petrecute în Centrul Istoric, este că elevii şi artiştii au coborât în stradă şi şi-au lăsat amprenta pe locurile care, fără ei, nu ar fi avut acelaşi farmec. Vorbim despre cele două calcane vopsite cu peisaje din anii 1900, dar şi despre cutiile de gaze, înainte anoste şi plictisitoare, dar acum readuse la viaţă de elevii Liceului de Arte „Marin Sorescu”. Colaborarea cu artiştii nu se opreşte aici. Municipalitatea cere din nou ajutorul celor creativi pentru a readuce la viaţă şi alte zone ale Centrului Istoric.

„Este vorba despre zona Bazarului Craiovei. Nu toţi proprietarii şi-au văruit faţadele care dau spre Bazar. Am lucrat la acoperiş, am refăcut întreaga structură metalică şi mai trebuie să vină, acum, câteva panouri care vor arăta exact ca nişte vitralii, luând desenele din Sala Maură de la Minerva. Va fi extraordinar de frumos. De asemenea, mai avem, tot în Bazar, un fel de piaţetă pentru care am cerut Casei de Cultură „Traian Demetrescu” să organizeze un concurs pentru arhitecţi, sculptori, artişti craioveni, pentru cei care ar vrea să ne găsească o soluţie de amenajare a ei. Totodată, la Piaţeta Sf. Ilie avem senzaţia că mai lipseşte încă ceva, că ar trebui găsită o soluţie pentru calcanul de acolo, pentru mormântul pe care nu am putut să îl scoatem de acolo. Din nou, i-am rugat pe cei de la „Traian Demetrescu” să organizeze un concurs”, a precizat edilul Craiovei.

 

Cine distruge granitul trebuie să îl refacă

În curând, persoanele care au maşini şi locuiesc sau au afaceri în Centrul Istoric, vor primi permis de acces pentru a putea trece de barierele instalate de municipalitate. În momentul de faţă, circulaţia este permisă aproape nerestricţionat, însă lucrurile sunt ţinute sub control, după cum explică primarul, mai ales mulţumită camerelor de luat vederi. Ele nu doar filmează maşinile care intră în perimetru, ci pot depista şi hoţii sau persoanele care sunt responsabile de anumite incidente sau distrugeri.

„Va fi dificil în zona Centrului Istoric în momentul în care toţi proprietarii care au maşini vor primi permis de acces ca să poată să treacă de barieră. Faptul că există camere de luat vederi acolo ne-a făcut să descoperim foarte mulţi hoţi, deja acum este o zonă foarte sigură a oraşului. Nici nu prea mai este nevoie de patrule pentru că, dacă se întâmplă vreun incident, putem să descoperim persoana cu ajutorul camerelor de luat vederi. Mai mult, se ştie că există aceste camere şi atunci potenţialul de infracţiuni este foarte scăzut. Spre exemplu, am avut o persoană din afara Craiovei care a încercat să fure, dar l-am prins. Aceste camere ne ajută şi pentru accesul auto în zonă, ca să monitorizăm cine intră şi cine iese. Deja, în două porţiuni ale Centrului Istoric s-a schimbat granitul. Este vorba despre Panait Moşoiu, la intrare, şi, de asemenea, este vorba de ieşirea către Arieş, acolo unde se construieşte o clădire de trei etaje. Intrându-se cu maşini mai grele de cinci tone, pe cât era garantat granitul, chiar cu maşini de 25-30 de tone, este logic că acest granit a fost avariat. Noi ne-am adresat deja proprietarilor care au executat lucrări în zonă cu maşini mari, ca să ştie că va trebui să refacă întreaga porţiune cu granit”, a conchis primarul.

 

 

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol