duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Importurile și exporturile în Dolj, mai mici față de anul trecut

Direcția Județeană de Statistică Dolj transmite situația comerţului internaţional cu bunuri la nivelul judeţului Dolj în luna ianuarie 2016. 

Exporturile de bunuri la nivelul judeţului Dolj au deţinut 2,2% din valoarea exporturilor României. În luna ianuarie 2016 au fost în valoare de 90950 mii euro, cu 20,0% mai mici (-22734 mii euro) faţă de luna ianuarie 2015. Judeţul Dolj se situează pe locul al 12-lea pe ţară în ceea ce privește exporturile.

Produsele industriale au reprezentat 89,4% în total exporturi, iar produsele din agricultură şi silvicultură au deţinut o pondere de numai 10,6%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În structura pe mărfuri a exporturilor cinci secţiuni deţin 96,1% din total exporturi.

Pe locul I ca pondere în total exporturi se situează exporturile de ”Mijloace de transport” cu 52,4% înregistrând o scădere cu 36,6% faţă de luna ianuarie 2015.

Pe locul al II-lea s-au situat exporturile de “Maşini, aparate şi echipamente electrice” cu 24,2% din total exporturi, fiind mai mari cu 4818 mii euro (+28,0%) decât în luna ianuarie 2015.

Exporturile din secţiunea Produse vegetale ocupă locul al III-lea cu 10,5% din total exporturi şi au scăzut cu 152 mii euro faţă de luna ianuarie 2015.

O pondere mai mică deţin secţiunile: Materii textile şi articole din acesteacare ocupă locul al IV-lea cu 5,7% şi “Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea” care ocupă locul al V-lea cu 3,3%.

Exporturile judeţului Dolj s-au îndreptat, în special, către Marea Britanie (24,7%), Germania (20,7%), Italia (16,6%), Iordania (10,4%), Franţa (8,4%) şi Belgia (3,0%).

Tot în scădere față de luna ianuarie a anului 2015 sunt și importurile.

Importurile de bunuri (CIF) derulate în luna ianuarie 2016 au fost de 71620 mii euro, cu 2053 mii euro (-2,8%) mai puţin decât în luna ianuarie 2015.

În clasamentul pe ţară judeţul Dolj se situează pe locul al 13-lea, deţinând 1,6% din valoarea importurilor României.

Cinci secţiuni de mărfuri deţin 85,8% din totalul importurilor.

În luna ianuarie 2016, cele mai importante au fost importurile de “Maşini, aparate şi echipamente electrice“, reprezentând 37,5%. Nivelul acestei secţiuni a scăzut cu 1021 mii euro (-3,7%) comparativ cu luna ianuarie 2015.

Importurile din secţiunea “Mijloace de transport”, au scăzut cu 694 mii euro (-3,0%) faţă de luna ianuarie 2015. Acestea ocupă locul al II-lea şi deţin 31,2% din total importuri (31,3% în luna ianuarie 2015).

Importurile din secţiunea “Materii textile şi articole din acestea” ocupă locul al III-lea cu 5,9% din total importuri şi au crescut cu 919 mii euro faţă de luna similară a anului 2015.

Importurile de “Metale comune şi articole din acestea” ocupă locul al IV-lea cu 5,8% în total importuri, iar importurile de “Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea”ocupă locul al V-lea cu 5,4%.

Principalele ţări din care au provenit importurile judeţului Dolj sunt: Germania (22,9%), Turcia (9,3%), Marea Britanie (9,2%), Italia (7,6%), Polonia (6,9%), Cehia (6,8%) şi Spania (6,5%).

Balanţa comercială în luna ianuarie 2016 prezintă un excedent de 22283 mii euro – preţuri FOB faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent când s-a înregistrat un excedent de 43048 mii euro.

Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi în luna ianuarie 2016 a fost de 132,5% faţă de 160,9% în luna ianuarie 2015.

Politica