Final de mandat şi pentru membrii Consiliului Judeţean Dolj. Preşedintele Ion Prioteasa le-a mulţumit celor din echipă pentru toate eforturile depuse şi pentru faptul că şi-au dat mâna pentru a realiza cele mai importante proiecte pentru judeţ. „Vreau să vă mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte pentru ceea ce s-a întâmplat în acest mandat pe care l-am avut cu toţii împreună, pentru realizările pe care le-am avut şi la care aţi contribuit cu toţii. Nu a existat niciun proiect major al CJ care să nu fie votat în unanimitate. Asta înseamnă că toată lumea a arătat responsabilitate şi dorinţa de a dezvolta acest judeţ”, a spus Prioteasa. Acesta a adus în discuţie mai multe proiecte realizate în acest mandat, printre care reabilitarea infrastructurii de mişcare a Aeroportului Craiova, reabilitarea Muzeului de Artă, a Muzeului Olteniei, construirea Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară şi a Unităţii de Primiri Urgenţe, dar şi a Centrului de Sport şi Agrement din zona aeroportului.
Noi detalii despre spitalul regional
Întrebat, la finalul şedinţei, despre spitalul regional, pentru care o comisie formată din membri ai Companiei Naţionale de Investiţii şi ai Ministerului Sănătăţii a venit, miercuri, la Craiova, Ion Prioteasa a explicat că s-a identificat un teren propice pentru construirea spitalului regional. „Am putut să facem dovada că suntem gata să ne punem toate resursele pentru acest spital. Am trecut în revistă toate amplasamentele posibile pentru acest spital. Am fost în zona aeroportului, unde specialiştii de la Ministerul Sănătăţii, dar şi cei de la Compania Naţională de Investiţii, au constatat ceea ce noi am discutat în mai multe rânduri, şi anume că acest colţ de la Hanul Doctorului este cel mai potrivit pentru acest spital. Nu este un spital foarte înalt, de tip bară. Vor fi trei proiecte diferite pentru cele trei spitale din România. A rămas ca Autoritatea Aeronautică Civilă să fie consultată, să avem un aviz, pentru ca apoi Ministerul Sănătăţii să facă o adresă către noi, pentru a se elibera un certificat de urbanism, iar mai apoi să curgă aprobările de la toate instituţiile”, a explicat Ion Prioteasa. În legătură cu utilităţile de la acest spital, acesta a precizat că „toţi furnizorii sunt dispuşi şi pregătiţi să vină alături de acest mare obiectiv. Poate pentru prima dată privesc cu optimism amplasarea acestui spital. Probabil vor trece ani buni până va fi gata, ceea ce înseamnă că nu trebuie să abandonăm Spitalul de Urgenţă”, a mai spus preşedintele CJ Dolj.