duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Şedinţă de final de mandat la Consiliul Local. „Toţi suntem trecători”

Consilierii locali din acest mandat şi-au luat la revedere, în cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local Craiova, care a avut loc ieri dimineaţa. Chiar dacă, la final, mare parte dintre consilieri au participat la o poză de grup, şedinţa nu s-a putut încheia fără remarci la adresa executivului.

Ultima şedinţă a consiliului local din acest mandat a fost destul de calmă, până la final, când primarul Lia Olguţa Vasilescu a dorit să le vorbească celor prezenţi despre ceea ce s-a reuşit în acest mandat.

„Le mulţumesc consilierilor şi angajaţilor din primărie pentru colaborarea şi efortul depus pentru implementarea proiectelor şi pentru deciziile pe care le-au luat. Am reuşit să venim în faţa cetăţenilor cu proiecte noi”, a spus primarul, amintind, printre altele, de cele două stadioane care se află în construcţie, de conducta Izvarna II care urmează să fie făcută pe fonduri europene, de reabilitarea termică a blocurilor, dar şi de spitalul municipal la care se lucrează. Nemulţumiţi de acest bilanţ, trei din cei patru consilieri PNL, Marinel Florescu, Marian Vasile şi Pavel Badea au avut mai multe remarci la adresa primarului, şi anume că anumite promisiuni nu au fost onorate: 4.000 de locuinţe sociale, Balta Craioviţei – zonă de agrement, anveloparea tuturor blocurilor din Craiova, dar şi autostrada Craiova-Piteşti, prin influenţa pe care primarul spunea că o are la nivelul Guvernului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Pană: „Am fost aleşi de cetăţeni, nu de o persoană sau alta”

Au existat şi voci mai împăciuitoare, precum cea a lui Ionel Pană. „Aş vrea să nu facem bilanţuri pozitive sau negative, ci să vedem dacă am depus toate eforturile pentru ca cetăţenii Craiovei să fie mulţumiţi. Noi, aici, ne putem spune foarte multe. Cei care ne evaluează sunt cetăţenii Craiovei, concetăţenii noştri ne dau girul. E foarte bine că sunt dezbateri, dar în următorul consiliu vă invit să aveţi puncte de vedere la fiecare şedinţă. Vă mulţumesc că m-aţi răbdat, că am fost colegi, că aţi mai rămas în sală, deşi au părăsit câţiva sala. Am fost aleşi de cetăţeni, nu de o persoană sau alta, chiar dacă alţii ne-au pus pe listă”, a spus Pană. Acesta a fost completat de Bianca Predescu, dar şi de Emilian Ştefârţă, PNL, care se află la încheierea a patru mandate de consilier local, nemaifiind inclus pe liste la aceste alegeri.

Poză de grup incomplet

Dorind să le răspundă tuturor, primarul a încercat să lămurească problemele semnalate de cei trei consilieri PNL. „Nu am spus că voi face locuinţe sociale, ci locuinţe pentru tineri. De luni se vor relua lucrările la cartierul chinezesc pentru că s-a deblocat situaţia financiară, iar deocamdată firma este în grafic, pentru că ea trebuie să predea aceste apartamente la începutul anului viitor”, a explicat Lia Olguţa Vasilescu. Aceasta a mai precizat că, în cazul anvelopării blocurilor, foarte mulţi craioveni nu au fost de acord şi, astfel, proiectele nu s-au putut realiza fără semnăturile lor. În legătură cu Balta Craioviţa, primarul a explicat că terenul nu are o situaţie juridică lămurită şi că nu se poate da nici măcar o amendă pentru gunoaiele din zonă. În ceea ce priveşte autostrada, primarul a precizat că autoritatea locală nu face autostrăzi.

La un moment dat, vizibil plictisit, consilierul Florescu a întrebat: „Mai durează mult, doamnă?”. Primarul s-a conformat şi a plecat, iar şedinţa s-a încheiat cu o poză de grup, din care au lipsit câţiva consilieri grăbiţi. Concluzia şedinţei ar fi una simplă, spusă foarte frumos de consilierul Ionel Pană: „Toţi suntem trecători”.

Politica