luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

România, egală cu R.D. Congo

Reprezentativa naţională nu a strălucit în primul amical disputat în cantonamentul din Italia, în compania unei echipe modeste din Africa, R.D. Congo. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1, după ce tricolorii au marcat primii prin Nicolae Stanciu, în minutul 27, iar echipa congoleză a restabilit egalitatea în finalul meciului, graţie reuşitei lui Jeremy Bokila (87), fostul atacant al Petrolului Ploieşti. 

"Consider că am făcut o primă repriză bună, în care am avut iniţiativă, am controlat jocul prin posesie şi cred că ar fi trebuit să închidem meciul la ocaziile pe care le-am avut şi atunci altul ar fi fost rezultatul final. În repriza a doua am scăzut în joc, jucătorii care au intrat trebuiau să vină cu un plus care să dea din nou potenţă jocului. Sper ca jucătorii noştri care evoluează în străinătate să îşi intre în ritm. S-a văzut la unii dintre ei că lipseşte ritmul de joc şi că suferă prin prisma faptului că nu joacă la echipele de club. Iar acest lucru a dăunat în repriza a doua", a declarat Anghel Iordănescu, selecţionerul României.

Antrenorul naţionalei a lămurit şi decizia de a-i oferi lui Chiriceş banderola de căpitan, şi nu lui Raţ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

"A fost decizia mea, vreau să consideraţi că şi Chiricheş poate fi căpitan în orice moment. Am încercat să îl las pe Răzvan Raţ să se concentreze pe joc pentru că venea după o lungă absenţă. Și în acelaşi timp am vrut să îl determin pe Chiricheş să aibă şi mai multă responsabilitate şi să facă o partidă bună, ceea ce a şi făcut".

Selecţionerul nu a fost mulţumit de evoluţia lui Alibec, aşteptându-se la mai mult de la jucătorul lui Astra.

"Pe Alibec trebuie să îl vedem în continuare. Sunt convins că poate mai mult şi că poate trage echipa după el. Dar astăzi, la primul lui meci ca titular la naţională, putea să ne ofere mai mult".

În următorul meci din stagiul de pregătire din Italia, România va întâlni Ucraina, pe 29 mai, de la ora 20.30 (ora României), pe stadionul Olimpic din Torino.

 

Politica