Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului este prilej de bucurie pentru fiecare dintre noi. Pentru a nu umbrii în nici un fel importanţa şi frumuseţea acestei sărbători, în zilele următoare şi în special în noaptea Învierii, poliţiştii vor fi prezenţi în apropierea bisericilor unde vor a avea loc slujbe.
Deşi în anii trecuţi nu au avut loc evenimente deosebite din punct de vedere al fenomenului infracţional, pe lângă măsurile de ordine şi siguranţă adoptate de poliţie, considerăm ca fiind necesare câteva recomandări.
Aglomeraţia şi agitaţia atrag ca un magnet hoţii din buzunare, poşete, genţi etc.. De aceea trebuie să fim foarte atenţi, pentru a evita asemenea evenimente neplăcute! O strategie de prevenire a acestui tip de furturi poate fi imaginată privind-o din punctul de vedere al hoţului: acesta nu va îndrăzni să fure, să treacă la fapte atunci când: se simte observat, nu poate lua cu uşurinţă obiectul dorit sau când are toate şansele de a fi prins. Cum se poate realiza acest lucru? Prin mijloace concrete, aflate la îndemâna oricui, dar de multe ori ignorate: Hoţii din buzunare / genţi acţionează cel mai adesea în locuri aglomerate – pieţe, magazine, mijloace de transport în comun, în grup, fiecare ştiind foarte bine ce are de făcut. Unul dintre ei aplică o diversiune, (se împinge, de exemplu) altul sustrage portofelul şi îl dă mai departe unei alte persoane care dispare cu economiile dvs.! Victimele sunt alese cu predilecţie din rândul persoanelor vârstnice, îngândurate, neatente la ce se petrece în jurul lor, cu geanta ori poşeta într-o poziţie favorabilă furtului, iar modul de operare este adaptat de la caz la caz.
Pentru a evita aceste evenimente, recomandăm cetăţenilor să fie precauţi la modul în care îşi păstrează poşeta, geanta atunci când se află într-un loc public: întotdeauna aceasta trebuie să fie ţinută sub braţ sau în partea din faţă a corpului, lipită de haină.
De asemenea, evitaţi transportarea unor sume mari de bani dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!! Dacă, totuşi, aveţi asupra dvs. sume considerabile, nu ţineţi toţi banii într-un singur loc! Acordaţi mai mare atenţie poşetei decât plaselor cu cumpărături, deoarece hoţii speculează această neglijenţă!
Nu păstraţi sume de bani în buzunarele laterale ale vestimentaţiei, genţilor sau sacoşelor. Banii se păstrează în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, poşete sau borsete, care au închizători sigure!
În mijloacele de transport în comun sau atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi!
Când efectuaţi o plată, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi şi nu îi număraţi în văzul tuturor!
Atunci când plecaţi din locuinţă pentru a participa la slujba de Înviere şi a sărbători evenimentul, asiguraţi-vă uşa de acces în locuinţă, iar pentru cei care locuiesc la parter şi etajul I este obligatorie închiderea ferestrelor.
Nu uitaţi că sunt persoane rău intenţionate care pot profita de aglomeraţia creată în preajma lăcaşelor de cult şi vă pot sustrage bani sau bunuri din buzunare sau genţi.
ATENTIE!!! Dacă totuşi sunteţi victimă sau martor al unei astfel de infracţiuni, reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului, înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sesizaţi de urgenţă Poliţia – 112!
NU FIŢI INDIFERENŢI LA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL DUMNEAVOASTRĂ! LUAŢI ATITUDINE FAŢĂ DE MANIFESTĂRILE ANTISOCIALE ŞI NU EZITAŢI SĂ DAŢI O MÂNĂ DE AJUTOR CELUI AFLAT ÎN PERICOL ! VICTIMĂ POATE FI ORICINE !