Ioan Giura, candidatul PSD la Primăria oraşului Strehaia câştigă alegerile în fața lui Sîmion Burcu (PNL), potrivit unui sondaj realizat de Departamentul de Cercetare Aplicată din cadrul Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova, Giura câştigând detaşat atât electoratul din Strehaia cât şi pe cel din Comanda, unde locuieşte actualul primar.Astfel, potrivit unui sondaj realizat atât în Strehaia cât şi în localitățile arondate, dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri locale, Ioan Giura, candidatul PSD la Primăria Strehaia ar obține 54,8% din voturi, în timp ce actualul primar al oraşului, liberalul Sîmion Burcu ar obține doar 19,4%. Procentul este unul devastator pentru Sîmion Burcu.Pe formațiuni politice, voturile electoratului păstrează aceleaşi tendințe. Astfel, dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri locale 60,7% ar vota PSD, în timp ce doar 19,4 ar vota PNL. Rezultatul sondajului scoate în evidență faptul că locuitorii din Strehaia au înțeles că oraşul are nevoie de o schimbare la nivelul administrației, una care să le dea şansa la un pas spre normalitate, în condițiile în care, acum, cu toții pot afirma că stau mai degrabă într-un sătuc decât într-un oraş.Și la Comanda, unde locuieşte acualul primar, Sîmion Burcu pierde categoric în fața lui Ioan Giura. În urma sondajului, 48,8% dintre cei intervievați ar vota cu Giura, în timp ce doar 43,9% îl mai preferă încă pe Sîmion Burcu. Aici PSD şi PNL au obținut acelaşi procent – 38% din voturi. Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 21-25aprilie, pe un eşantion reprezentativ de 496 de persoane, are o marjă de eroare de +/- 4,2% şi a fost coordonat de lect. univ. dr. Gabriel Pricină.
Sondaj marca Pricină : Giura, de la Strehaia-Mehedinţi, are sacii în căruţă

Ultima ora
- Gara Caracal în modernizare: investiție majoră anunțată de CF Craiova 16 decembrie 2025
- Centrală fotovoltaică la Craiova. Încă un pas către realizarea proiectului și un bonus de 35 de milioane de lei 16 decembrie 2025
- Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut de DNA 16 decembrie 2025
- O săptămână aniversară la Filarmonica „Oltenia”: Beethoven și colinde – două moduri de a celebra 16 decembrie 2025
- Calafat: Migranți ascunși în TIR, descoperiți de polițiști 16 decembrie 2025
- Transport școlar modern : microbuze electrice pentru elevii din Gorj 16 decembrie 2025
- Chirurg, certat de pacient: „Operația a durat prea puțin” 16 decembrie 2025
- ABA Jiu: Bilanț al controalelor și sancțiunilor 2025 16 decembrie 2025
- Adio înțepături dureroase pentru bebeluși la Spitalul Slatina: Aparat ultramodern donat la UPU Pediatrie 16 decembrie 2025
- Furturi în serie în Gorj: tânăr reținut pentru motorină și baterii auto 16 decembrie 2025






