Încă trei cetăţeni de onoare pentru Craiova

Redactia

Craiova ar urma să aibă încă trei cetăţeni de onoare. Este vorba despre compozitorul, pianistul şi dirijorul Eugen Doga, antrenorul Dănuţ Pascu şi scriitorul Nicolae Bălaşa.

Compozitorul Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1935 în satul basarabean Mocra, a studiat la Şcoala de Muzică, dar şi la Conservatorul de Stat şi la Institutul de Arte, ambele din Chişinău. Fost profesor de muzică şi funcţionar în Ministerul Culturii, din 1971 este liber profesionist, colaborând cu cele mai prestigioase orchestre din lume. „Este considerat cel mai mai mare muzician după George Enescu, fiind inclus în antologia 'Compozitorii secolului XX', iar valsul său, 'Fiară blândă şi tandră', din filmul 'O dramă la vânătoare', în regia lui Emil Loteanu, a fost calificat drept valsul secolului al XX-lea”, se arată în raportul ataşat proiectului de hotărâre.

Antrenorul echipei masculine de volei SCMU Craiova şi, totodată, selecţioner al echipei naţionale masculine de volei a României, Dănuţ Pascu a fost component al echipelor naţionale de juniori şi seniori, cu peste 80 de meciuri internaţionale. Pascu, născut la 8 mai 1964, a obţinut cinci titluri de campion naţional la juniori, trei de vicecampion naţional la seniori, având şi două participări în cupele europene. În anul 1981 a obţinut şi titlul de vicecampion balcanic la lotul de seniori. În campionatul naţional, împreună cu SCMU Craiova, a obţinut locul II (2012-2013) şi locul III (2014-2015). Cu lotul naţional, a câştigat Cupa Alba Regia (Ungaria 2013), dar şi locul III (Europa League, 2013-2014).

Mai mult, seara trecută, Dănuţ Pascu a obţinut, împreună cu echipa de volei masculin SCMU Craiova, titlul de campioană naţională a României, impunându-se în faţa formaţiei VCM Zalău cu scorul de 3-1, în cel de-al patrulea meci al finalei.

Nu în ultimul rând, scriitorul Nicolae Bălaşa este autorul mai multor romane, piese de teatru, dar şi a unei cărţi de interviuri. Acesta s-a născut în comuna doljeană Bulzeşti şi a scris mai multe romane, piese de teatru, având, totodată, şi o carte de interviuri. Titlul îi va fi conferit pentru întrega activitate de prozator, dramaturg şi eseist.

Consilierii locali ai Craiovei urmează să voteze acordarea acestor titluri de „Cetăţean de onoare” în şedinţa lunară ordinară de joi.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol