Elevii sportivi din Craiova, premianţi şi la teorie

Redactia
4 Min Read

Între orele de antrenament şi concursurile la care participă, patru elevi craioveni de la liceuri cu profil sportiv au demonstrat că au timp şi de învăţat. Mai ales, atunci când îmbină ceea ce practică cu noţiunele teoretice despre sport, plăcerea de a afla care sunt bazele ştiinţifice ale pregătirii şi competiţiilor la care iau parte se transformă şi în premii. De curând, în perioada 19 – 21 aprilie, la Baia Mare, a avut loc o nouă ediţie a olimpiadei naţionale de Pregătire Sportivă Teoretică, unde reprezentanţii Craiovei din acest an au păstrat tradiţia prezenţei pe podium a elevilor doljeni din ultimii ani. Alexandra Țacu, de la LPS Petrache Trişcu, practicantă a scrimei, se află la a patra prezenţă pe podiumul naţional la această olimpiadă. În acest an, ea a obţinut un nou loc doi, la nivelul clasei a XII-a, cu un punctaj de 96 de puncte din 100 posibile. “Este al patrulea an când particip la această competiţie şi sunt printre puţinii care au reuşit să se menţină pe podiumul naţional. Este o experienţă unică, plină de emoţii, provocatoare, în care îţi faci prieteni din toate colţurile ţării. Singurul regret pe care îl am acum, la finalul celor patru ani de liceu în care nu am lipsit la nicio olimpiadă naţională, este că nu am reuşit să obţin niciodată primul loc având în palmares trei medalii de argint şi una de bronz.”, a declarat Alexandra Țacu, care acum urmează să se pregătescă de examenul de bacalaureat din vară. Un alt premiu doi a fost obţinut la clasa a XI-a, de către Adrian Lupu de la Colegiul Tehnic Energetic. El practică fotbalul la CSJ Știinţa U Craiova şi a venit din acest an la Craiova, fiind originar din Gorj. “În primii doi ani am participat pentru judeţul Gorj la olimpiada naţională, iar în acest an m-am transferat în Craiova şi am reprezentant judeţul Dolj. Am obţinut o medalie de argint, a fost o experienţă frumoasă până acum şi am reuşit să mă menţin pe podium. În anii anteriori, am reuşit să cuceresc încă o medalie de argint şi o medalie de bronz. Sper ca anul viitor să particip mult mai încrezător şi să obţin primul loc”, a spus Adrian Lupu. La olimpiada naţională de Baia Mare, au mai participat alte două eleve de la LPS Petrache Trişcu, Greti Găman la clasa a X-a şi Alexandra Lucianu la clasa a IX-a. Elevii au fost îndrumaţi la acest concurs de către profesoara Mădălina Mincu, cea care a pregătit-o pe Alexandra Țacu. “Suntem foarte mulţumiţi pentru rezultatele obţinute de elevii noştri la această ediţie a olimpiadei naţionale de Pregătire Sportivă Teoretică. Copiii au fost încrezători în forţele proprii şi acest lucru i-a ajutat să diminueze emoţiile. Mă bucur pentru rezultatele lor şi sperăm ca în anii următori Doljul să se menţină printre primele judeţe din ţară”, a afirmat Mădălina Mincu.

 

 

Share This Article