Runda de la sfârşitul acestei săptămâni programează doar un joc pe teren propriu pentru cele 3 grupări doljene din C, care au dificultăţi din cauza accidentărilor şi suspendărilor.
ACSO Filiaşi va juca în acestă după-amiază un joc în care poate acumula 3 puncte. Neînvinşi în ultimele runde pe teren propriu, elevii lui Dragoş Bon vor da piept cu o grupare, Minerul Motru, care se află într-o situaţia delicată din punct de vedere financiar.”Minerii” nu au făcut deplasarea la meciul, de marţi, de la Deva şi au pierdut cu 3-0 la ”masa verde”, dar vor sosi la ”Combinat” pentru că un al doilea joc ar atrage sancţiuni mai dure din punct de vedere regulamentar. În aceste condiţii ACSO Filiaşi are şanse mari să obţină a cincea victorie în campionat şi să facă rocada în clasament cu motrenii. Doljenii au ceva probeme medicale, dar speră să aibă apţi de joc pe unii componenţi cum ar fi Lupu şi Istudor, care se resimt după meciul, de marţi, de la Lugoj. La ACSO Filiaşi nu va juca Mainerici, indisponibil până la finele sezonului, dar va reintra Nicuşor Neacşu jucător care a fost suspendat pentru meciul de la Lugoj.
CSU II şi Podari joacă în deplasare
După victoria obţinută cu CS Ineu, CSU II are o misiune grea la Deva, o echipă experimentată aflată pe locul 8, cu 7 puncte în faţa craiovenilor. Misiunea trupei lui Bogdan Vrăjitoarea va fi una dificilă în condiţiile în care Luică, Dina, Surugiu, Hodea şi Puţintelu, sunt accidentaţi, iar Robert Petre, marcator în meciul cu Ineul, şi Drăghici sunt suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene.”Va fi greu cu echipa din Deva pentru că noi avem ceva probleme cauzate de suspendări şi accidentări.Vom încerca să scoatem ceva din acest joc, însă vom vedea ce echipă vom alinia. Un punct ar fi excelent în meciul cu Cetate Deva în condiţile date“, a declarat antrenorul echipei ”satelit”, Bogdan Vrăjitoarea. Singura echipă care va juca sâmbătă, din cele 3 grupări doljene din liga a 3-a, va fi ACS Podari. Trupa pregătită de Florin Șoavă se va deplasa la Alexandria, unde va întâlni sâmbătă de la ora 17, pe Sporting Turnu Măgurele. Acestă grupare şi-a diminuat şansele de a termina pe primul loc, după remiza din runda trecută de la Aninoasa. De 3 etape teleormănenii sunt antrenaţi de Adrian Iencsi, iar în turul campionatului, ACS Podari se impunea după o prestaţie extraordinară, cu 4-2.
Liga a 3-a, seria a 3-a, etapa a 21-a
22 aprilie, ora 17
Concordia II Chiajna – Sporting Roşiori
23 aprilie, ora 17
Urban Titu – Atletic Bradu
SCM Piteşti – CS Ştefăneşti
FC Voluntari II – FC Aninoasa
Sporting Tr. Măgurele – ACS Podari
AFC Hărman – Inter Olt Slatina
CS Afumaţi – Dinicu Golescu C-lung
CLASAMENT
1. CS Afumaţi 20 13 2 5 31-12 41
2. SCM Piteşti 20 13 2 5 38-20 41
3. Dinicu Golescu 20 11 6 3 27-10 39
4. FC Voluntari II 20 11 4 5 41-30 37
5.Tr. Măgurele 20 10 3 7 25-23 33
6. Inter Olt 20 9 2 9 23-31 29
7. Roşiori 20 8 4 8 27-18 28
8. Atletic Bradu 20 8 4 8 34-27 28
9. CS Ștefăneşti 20 7 5 8 24-23 26
10. ACS Podari 20 8 1 11 34-34 25
11. Concordia II 20 7 3 10 44-34 24
12. Aninoasa 20 4 7 9 17-26 19
13. AFC Hãrman 20 3 4 13 17-49 13
14. Urban Titu 20 4 1 15 15-61 13
Liga a 3-a, seria a 4-a, etapa a 24-a
22 aprilie, ora 17
ACSO Filiaşi – Minerul Motru
Pandurii II Tg. Jiu – Metalurgistul Cugir
FC Hunedoara – Millenium Giarmata
Naţional Sebiş – ASU Politehnica Timişoara
Cetate Deva – CSU II Craiova
23 aprilie, ora 17
Performanţa Ighiu – Măgura Cisnădie
CS Ineu – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic
Municipal Lugoj va sta.
Clasament
1. ASU Poli 21 16 1 4 43-17 49
2. Met. Cugir 21 14 3 4 43-22 45
3. Ighiu 21 13 5 3 42-13 44
4. Naţional Sebiş 22 11 4 7 27-22 37
5. FC Hunedoara 22 10 4 8 37-33 34
6. CSM Lugoj 22 10 2 10 26-24 32
7. Becicherecu Mic 20 9 4 7 33-26 31
8. Cetate Deva 21 8 6 7 28-25 30
9. Cisnădie 21 8 5 8 23-28 29
10. Pandurii II 22 8 4 10 26-26 28
11.CS Ineu 21 7 3 11 20-28 24
12.CSU II 21 6 3 13 24-32 21
13. Motru 22 4 6 12 11-41 18
14. ACSO Filiaşi 22 4 4 14 15-36 16
15. Giarmata 21 4 2 15 20-44 14