Procesul celor 18 persoane din judeţele Dolj şi Olt, mare parte administratori de societăţi comerciale, trimise în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova în aprilie 2013, într-un dosar vizând o evaziune fiscală de aproximativ 4,5 milioane de euro, pare departe de finalizare. La ultimul termen, de marţi, 19 aprilie a.c., instanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la o sesizare făcută de avocaţii unuia dintre inculpaţi, astfel că procesul a fost, din nou, amânat. Următorul termen este stabilit pe 10 mai a.c. Inculpaţii sunt acuzaţi că au înfiinţat 24 de societăţi comerciale prin intermediul cărora au derulat activităţi comerciale ilicite, folosindu-se de faptul că pentru achiziţiile intracomunitare sunt scutite de plata TVA.
Luna aceasta se împlinesc trei ani de la trimiterea în judecată a evazioniştilor de la SC Zahărul Corabia, iar, marţi, la ultimul termen, judecarea cauzei a fost amânată din nou, pentru că unul dintre inculpaţi a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate pentru una din infracţiunile reţinute în sarcina sa. Este vorba despre art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 potrivit căruia constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Cum judecătorii Tribunalului Dolj au admis sesizarea, dosarul merge acum la Curtea Constituţională pentru soluţionare: „dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 faţă de dispoziţiile art. 23 alin. 12 şi art. 73 alin. 3 lit. h din Constituţia României şi art. 7 CEDO invocată de către inculpata State Alina Maria prin apărătorii aleşi. Definitivă cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale. Cu privire la fondul cauzei dispune amânarea cauzei la data de 10.05.2016,ora 10:00, pentru când se vor repeta adresele în vederea obţinerii fişelor de cazier judiciar ale inculpaţilor şi se va emite adresă către ORC în vederea comunicării sediului şi situaţiei juridice actuale a părţilor responsabile civilmente”, se arată în încheierea de şedinţă, de marţi, 19 aprilie a.c., a Tribunalului Dolj.
Reamintim că gruparea a fost destructurată în urmă cu mai bine de trei ani, pe 5 noiembrie 2012, când poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au descins la 10 locaţii – locuinţe şi sedii de societăţi comerciale – majoritatea din Craiova şi comunele limitrofe, dar şi din Corabia şi Caracal, judeţul Olt, Ilfov şi Bucureşti, aparţinând suspecţilor. Aceştia erau acuzaţi că au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând 24 de societăţi comerciale înfiinţate special pentru derularea de activităţi comerciale ilegale cu zahăr şi ulei. Astfel, potrivit anchetatorilor, suspecţii au înfiinţat, în Bulgaria şi Ungaria, societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România, scutite de plata TVA.
În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor şi impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, controlate tot de membrii grupării. După cum au mai comunicat anchetatorii, cu titlu de exemplu, prin intermediul uneia dintre aceste societăţi, respectiv SC Zahărul Corabia SA, a fost creat un prejudiciu de peste 6.300.000 lei, prin înregistrarea fictivă a aproximativ 10.000 tone de zahăr, ca fiind livrare intracomunitară, lucru ce nu corespundea realităţii. Pe 6 noiembrie 2012, nu mai puţin de 14 persoane au fost reţinute în acest dosar: Andrei Dumitru, Felician Popa, Ana Popa, Costinel Carşin, Ion Laurenţiu Chiriac, Costinel Moandă, Gabriela Duinea, Silviu Moandă, Ion Marius Voiculescu, Daniela Popescu, Alexandru Adelin Maria, Dumitru Cristian Udrescu, Rabie Abdalla (director executiv al SC Zahărul Corabia SA) şi Henri Saouma. Toţi cei 14 au fost arestaţi preventiv la momentul respectiv, însă, ulterior, o parte dintre ei au fost eliberaţi.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările în cauză şi au întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a celor 14 inculpaţi, dar şi a altora care nu au fost reţinuţi la momentul destructurării grupării, sub acuzaţia de evaziune fiscală. Dosarul a fost înregistrat pe 30 aprilie 2013, pe rolul Tribunalului Dolj, gruparea fiind acuzată de un prejudiciu total, cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat, estimat la 4,5 milioane de euro.