duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Investiţiile în modernizarea Mehedinţiului continuă

Lucrările de modernizare a infrastructurii continuă în judeţul Mehedinţi. Recent a fost încheiat contractul de execuţie pentru asfaltarea a 3 kilometri din Drumul Judeţean 671 A, între localităţile Bala de Sus şi Rudina.

„Urmează să fie obţinută şi autorizaţia de construire şi după sărbătorile pascale vor demara lucrările. Proiectul prevede atât asfaltarea drumului, cât şi construirea de podeţe, şanţuri şi rigole, pentru a proteja gospodăriile şi pentru un acces facil al locuitorilor către case”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu. Investiţia prevede şi lucrări pentru siguranţa circulaţiei rutiere, astfel că la finalizarea proiectului, mehedinţenii din localităţile beneficiare şi cei aflaţi în tranzit vor avea parte de condiţii civilizate de trafic.

„Dorinţa mea este ca toate localităţile din Mehedinţi să beneficieze de asfalt, reţele de alimentare cu apă şi canalizare, să aibă şcoli şi grădiniţe modernizate, astfel încât să fie asigurate premisele unei dezvoltări pe mai departe. Vom face toate aceste lucruri pas cu pas, pe măsură ce vom găsi soluţiile de finanţare, din fonduri europene sau din fonduri proprii”, a precizat Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica