De-a lungul timpului, împletitul din nuiele a fost o ocupaţie importantă pentru locuitorii de la sate. La început, această îndeletnicie a apărut ca o necesitate a oamenilor de a construi hambare pentru a adăposti animalele din gospodărie şi a păstra cât mai mult timp cerealele, ferite de dăunători, întrucât posibilităţile tehnologice erau limitate. În timp însă împletitul nuielelor a devenit o artă, obiectele împletite din fibre vegetale îmbinând practicul cu esteticul, fiind atât rezistente cât şi atractive.
Cu toate acestea, în zilele noastre, puţin sunt oamenii care se mai ocupă cu prelucrarea şi modelarea fibrelor vegetale. Printre aceştia se numără şi Ion Viorel Dicu, meşteşugar din Brădeşti care vine adesea să-şi vândă creaţiile la Craiova, în centru, şi care ne-a povestit cu bunăvoinţă despre cum această meserie a devenit parte din viaţa sa în urmă cu peste 20 de ani. Atât de voie, cât şi de nevoie, bărbatul a învăţat să îndrăgească împletitul de la socrul său.
“La început am început cu târnele, aici în Craiova, la Breasta. Eu am fost şef de bază la Fabrica de Zahăr de la Podari. Când s-a terminat în 89 de am ieşit aici de am făcut revoluţia, am terminat cu Podariul şi m-a rugat socrul meu care a decedat să învăt şi eu meseria asta”, a spus bărbatul care s-a reprofilat după ce a lucrat o vreme la Fabrica de Zahăr din Podari.
Aşadar, în încercarea de a descoperi frumuseţea transformării materiei pe care ne-o dăruieşte natura, bărbatul a început cu cele mai uşoare obiecte, apoi din mâna meşterului au ieşit împletituri alese, confecţionate din lemn special.
“La început, aveam tâmplăria în sânge, dar nu era atracţia aia. Am început să fac târne de porumb, coşuri şi după aceea tot ce se poate. Folosesc lemn de dud că e mai tare ca răchita. Răchita seacă dacă n-o fierbi. Fac şi coşuri şi cărucioare şi tot ce e nevoie”, a spus Ion Viorel Dicu.
Meşterul vine tocmai de la Câmpu lui Neag, din judeţul Hunedoara căci acolo îşi are originile, însă soarta l-a adus pe meleagurile olteneşti, căsătorindu-se “cu fata poliţaiului din Brădeşti” şi ajungând astfel să înveţe meserie de la acesta.
“Eu sunt născut şi crescut în Hunedoara şi căsătorit în Brădeşti. Sunt tocmai de la Câmpu lui Neag, acolo sunt născut, la Uricani am crescut dar m-am căsătorit aici în zonă, am luat fata poliţaiului de la Brădeşti. Nu a mai mers cu zahărul şi cu asta mă ocup acum, asta e meseria mea”, a spus bărbatul.
Odată cu îmbătrânirea satelor şi cu depopularea acestora, tot mai puţini sunt cei care cumpără coşuri de nuiele şi caută hambare. Nici nu ar avea ce face cu ele, atâta timp cât puţini mai sunt aceia care încă cultivă şi apoi recoltează produsele în mod tradiţional. Însă meşterul nu se plânge, spune că iubeşte această meserie, nu ar renunţa niciodată la ea şi se simte împlinit atunci când oamenii sunt entuziasmaţi de obiectele care ies din mâna lui.
“Când mă văd oamenii cumpără, sunt încântaţi de ce fac eu. La început mai scârţâiam că nu ştiam să le fac bine aşa să ţină, să fie rezistente. Oamenii le cumpără ca ornamente de grădină, 100 de kilograme de pământ ţine căruţul ăsta. Le cumpără şi pun flori în ele. Un căruţ deăsta îl dau la 40 de lei, 50 de lei, cam aşa, lăcuit. Am şi nelăcuite dar pe alea le dau la 30-35 de lei. Cam asta e viaţa mea, de câţiva ani aşa trăiesc, de vreo 20 de ani”, a spus Ion Viorel Dicu.
În ziua de azi, meşterii care mai practică împletitul nuielelor, confecţionează diverse obiecte decorative, obiecte de uz casnic din materiale 100% naturale.
Deşi numărul practicanţilor este tot mai mic, cei care împletesc, fac acest lucru atât pentru supravieţuire, ca modalitate de existenţă, dar şi din dorinţa de a duce tradiţia mai departe.
Fiecare produs din nuiele are povestea şi unicitatea sa, dăruită tocmai prin migala şi atenţia cu care sunt realizate, prin metode moştenite din bătrâni, care au luptat ca tradiţia şi meşteşugul să nu dispară, transmiţându-le mai departe celor care au dorit să le deprindă.
