Georgescu dezminte zvonurile că nu va mai candida pentru CJ Mehedinţi

Redactia
2 Min Read

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a anunţat printr-un comunicat de presă că va candida pentru un nou mandat la preşedinţia Consiliului Judeţean Mehedinţi din partea PSD. Aladin Georgescu susţine că era nevoie de astfel de precizări publice întrucât adversarii săi politici ar fi aplicat tactica mizerabilă a dezimformării populaţiei cum că el nu va mai candida la conducerea CJ Mehedinţi.

,,Vom continua modernizarea judeţului şi în următorii patru ani. Doresc să dezmint cu tărie zvonistica răspândită în spaţiul public, din preajma unor politicieni de ocazie, privind o posibilă renunţare a mea la conducerea Consiliului Judeţean Mehedinţi şi să-i asigur pe mehedinţeni că vom fi în continuare alături de ei şi în următorii patru ani.

Vom continua proiectele de modernizare începute în majoritatea localităţilor, vom demara altele, pentru că Mehedinţiul are nevoie de o dezvoltare continuă, pentru a creşte gradul de bunăstare al locuitorilor săi.

Noi, cei din Partidul Social Democrat Mehedinţi, avem cea mai mare cotă de încredere în rândul populaţiei, ceea ce ne obligă să nu ne dezamăgim alegătorii şi să le răspundem cu faptele noastre bune pentru ei.

Politica noastră este cea a apropierii de oameni, rezolvării problemelor lor şi, de aceea, nu vom răspunde atacurilor adversarilor care preferă o strategie de distrugere, în locul unor proiecte de dezvoltare pentru Mehedinţi.

Comunităţile locale, primarii care conduc aceste comunităţi, vor găsi în continuare în mine un sprijin permanent, pentru că avem multe de făcut pentru mehedinţeni şi le vom spune aceste lucruri faţă în faţă, în perioada următoare”, a declarat Aladin Georgescu. Reprezentanţii PNLMehedinţi ar fi aruncat zvonul pe ,,surse” cum că Aladin Georgescu nu va mai candida la preşedinţia CJ Mehedinţi.

 

Distribuie acest articol