Parcul Central din Târgu Jiu va fi modernizat şi reamenajat din punct de vedere peisagistic, informează reprezentanţii Primăriei. Proiectul se ridică la aproximativ 2 milioane de euro şi are drept scop creşterea numărului turiştilor care vin să viziteze operele lui Constantin Brâncuşi, precum şi punerea mai bine în valoare a sculpturilor brâncuşiene.
„Printre elementele principale ale proiectului se numără amenajarea peisagistică a parcului, care cuprinde pe lângă crearea de noi zone decorative cu compoziţii arboricole şi floricole, reamenajarea aleilor din Parcul Central cu pavaj decorativ, amenajarea unor noi alei, atât pietonale, cât şi ciclabile, refacerea împrejmuirii şi a iluminatului public şi peisagistic. Bineînţeles, vor fi reabilitate anumite clădiri din incinta parcului, cum ar fi turnul de apă, spaţiile de gospodărie, amenajarea unor fântâni arteziene şi multe alte activităţi conexe. Vor fi realizate câteva intrări suplimentare în parc, precum şi 3 noi fântâni arteziene. Este unul dintre proiectele pregătire de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru a fi depus în vederea obţinerii de fonduri europene, iar valoarea estimativă a proiectului se ridică la aproximativ 2 milioane de euro”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu.







