Temperaturi în creștere, vreme mai caldă cu medii ale maximelor de până la 24 de grade. Așa anunță Administrația Națională de Meteorologie că va fi vremea în următoarele trei zile, în Oltenia.
Apoi, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor menţine uşor peste cele normale din punct de vedere climatologic, până la sfârşitul primei săptămâni. Din 21 aprilie, vremea va fi caracterizată de temperaturi diurne sub cele obişnuite şi care se vor situa, în medie, între 16 şi 18 grade. Regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, totuşi, tendinţa acestuia este de scădere, în medie, de la 10 la 5 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în zilele de 11 şi 14 aprilie, dar şi după data de 20 aprilie, dar acestea vor fi, în general, slabe cantitativ.







