În urma examinării Hotărârii nr. 6 din 7.04.2016 emisă de Biroul Electoral Central, Partidul Mișcarea Liberală, prin președintele său Horațiu Buzatu, constată că există un semn electoral depus la BEC care nu respectă legislația în vigoare.
Mai precis, este vorba despre semnul electoral al Partidului Național Liberal, respectiv săgeata orientată dreapta-sus și încadrată într-un cerc format din douăsprezece stele. Sub cerc, este amplasată și prescurtarea denumirii partidului, adică inițialele PNL.
Evident, cele douăsprezece stele de pe semnul electoral fac trimitere la cele douăsprezece stele de pe drapelul Uniunii Europene, același desen fiind folosit atât pentru semnul electoral cât și
pentru sigla partidului.
Nu ne îndoim că scopul folosirii de către PNL a celor doisprezece stele este de a sugera electoratului că dânșii sunt un partid european, probabil mai european decât alte partide care nu
folosesc însemnele Uniunii Europene.
Și totuși, legislația în vigoare reglementează
aspectul semnelor electorale pe care partidele politice pot să le folosească. Astfel, la art. 5, alin 3 din Legea 14 / 2003 a partidelor politice, se prevede că:
„Denumirea integrală şi denumirea prescurtată, precum şi semnul permanent nu pot reproduce sau combina simbolurile naţionale ale statului român, ale altor state, ale organismelor internaţionale ori ale cultelor religioase. Fac excepţie partidele politice care sunt membre ale unor organizaţii politice
internaţionale, acestea putând utiliza însemnul organizaţiei respective ca atare sau într-o combinaţie specifică.”
Cu toate acestea, Partidul Național Liberal a ignorat articolul citat mai sus, iar semnul electoral depus la Biroul Electoral Central, folosește – așa cum am arătat – simbolul binecunoscut al
Uniunii Europene, organism internațional rezultat prin uniunea mai multor state printre care și România.
De asemenea, la art. 59 alin. 1 din Legea 115 / 2015 a Alegerilor Locale se prevede că semnul electoral al partidelor politice se comunică către Biroul Electoral central cel mai târziu până
la data de 6 aprilie 2016.
Prin urmare, astăzi 11 aprilie 2016, Partidul Mișcarea Liberală a depus o solicitare către Biroul Electoral Central prin care am solicitat constatarea nelegalităților comise și scoaterea Partidul Național Liberal dintre partidele care au dreptul să participe la alegerea autorităților administrației publice locale pentru alegerile locale din data de 5 iunie 2016.







