Slatina. Strada Cireaşov intră în reabilitare

Redactia

Primăria municipiului Slatina a anunțat, joi, demararea lucrărilor de modernizare a străzii Cireașov.

„Proiectul presupune montarea de borduri pe 2.036 m.l., reabilitarea a 7.840 mp de trotuar, urmată apoi de operațiunea de frezare a carosabilului pe toată lungimea de aproximativ 26.400 m.p., ce va fi însoțită de turnarea unui dublu covor asfaltic: de 7 cm. și, respectiv, 5 cm. Ulterior urmează a fi amenajat un sens giratoriu la intersecția acestei artere cu strada Crișan. Primul pas a fost demarat deja și constă în reabilitarea trotuarelor de pe această arteră. După finalizarea tuturor lucrărilor în zona menționată, strada Cireașov – una dintre cele mai circulate zone periferice ale municipiului Slatina, va căpăta un aspect civilizat. În plus, prin realizarea acestui proiect, va crește siguranța în traficul rutier și pietonal pe întreg perimetrul menționat”, au anunţat reprezentanţii Primăriei.

Valoarea totală a investiției se ridică la 5.464.924 lei fără TVA, iar lucrările ar urma să fie finalizate în luna iulie.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol