Gorj. Cârciumaru aşteaptă turişti

Redactia

Primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a făcut o vizită de lucru pe şantierul noului stadion din oraş. Edilul e convins că noua arenă va creşte numărul de turişti în oraş.

"În această etapă se execută lucrări la zona de peluze a noii arene sportive, la fundații, la infrastructura pentru parcare, hotel și spațiile de birouri. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro. Finanțarea pentru un astfel de obiectiv a fost asigurată de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții.

După finalizarea lucrărilor, stadionul de la Târgu Jiu se va înscrie în cele mai moderne arene sportive din țară ce va avea și o parcare cu aproximativ 400 de locuri, parcare ce va putea fi folosită, atunci când nu găzduiește competiții sportive, de cetățenii care vin cu diverse probleme la instituțiile din centrul orașului-primărie, prefectură, consiliul județean. Ne mândrim cu faptul că arena de la Târgu Jiu va fi clasificată la un înalt nivel UEFA, putând găzdui meciuri din cupele europene. Acest lucru va duce și la creșterea numărului de turiști care ne vor vizita", a declarat primarul Cârciumaru.

Pe de altă parte, Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu Jiu, spune că municipalitatea pregăteşte un portofoliu de proiecte pe fonduri europene estimat la circa140 de milioane de euro.

„La ora actuală, pe agenda de lucru a domnului primar sunt proiecte care sunt concretizate în zona de studii de fezabilitate, urmând ca odată cu lansarea ghidurilor de finanțare, aceste proiecte să devină eligibile și să trecem la organizarea de licitații, stabilirea constructorilor, predarea amplasamentului și începerea efectivă a lucrărilor. Dacă în perioada 2007-2013 am avut o absorbție de fonduri europene de 100%, sperăm ca și în perioada 2014-2020, fondurile UE să asigure finanțarea lucrărilor și proiectelor îndrăznețe din municipiul Târgu Jiu. Pregătim un portofoliu de proiecte estimat la aproximativ 130-140 de milioane de euro.

Sunt proiecte foarte mari, proiecte care fără o susținere financiară extrabugetară nu pot fi puse în practică. Au avut loc mai multe întâlniri de lucru cu echipele de la Agenția de Dezvoltare Regională, s-au stabilit în mare măsură liniile de finanțare și urmează ca în aproximativ o lună și jumătate să cunoaștem ghidul de finanțare pe fiecare obiectiv în parte. De asemenea, sunt căutate surse de finanțare și din alte zone, precum cele POS Mediu, pentru că și în această zonă avem foarte multe proiecte de infrastructură pe partea de canalizare și alimentări cu apă, dar și fonduri guvernamentale, pentru că foarte multe proiecte vor fi finanțate și din această sursă”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu Jiu.

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol