Elevii de la Sf. Mina, voleibalişti pentru o zi

Redactia

Parte a programului educaţional “Pot fi campion!” iniţiat de Școala Specială “Sf. Mina” din Craiova, 50 de copii ce învaţă la această instituţie au fost prezenţi, ieri, în Sala Polivalentă din Bănie, pentru a participa la o acţiune împreună cu echipa masculină de volei a SCM U Craiova. Aşteptând startul play-off-ului, elevii lui Dănuţ Pascu şi Claudiu Mitru au acordat timp şi acestei activităţi, care le-a prins bine pentru a se relaxa puţin înainte de bătălia în care vor fi angrenaţi începând cu acest weekend. Elevii şcolii craiovene au luat parte la antrenamentul voleibaliştilor craioveni de marţi, iar preţ de o jumătate de oră şi-au intrat în rolul de jucători profesionişti schimbând mingi cu componenţii lotului craiovean. Acţiunea Școlii “Sf. Mina” a fost sprijinită de către Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova şi Sala Polivalentă. „Au participat la această acţiune copii cu dizabilităţi, care sunt integraţi în învăţământul de masă. Ei au nevoie de profesori itineranţi, care au dorit foarte mult să participe şi aceşti copii la acţiuni ale echipelor craiovene. Sportul ne uneşte pe toţi şi ne oferă încredere în noi. Vom fi prezenţi şi sâmbătă în Sala Polivalentă şi vom susţine echipa antrenată de Dan Pascu”, a declarat Carmen Pascu, directorul Școlii ”Sf. Mina”. Antrenorul echipei craiovene a fost încântat de prezenţa elevilor craioveni la antrenamentul de marţi şi apreciază iniţiativa Școlii Speciale “Sf. Mina”. “Nu este doar o întâlnire interesantă, ci şi plăcută. Este o bucurie foarte mare atât din partea copiilor, dar şi din partea băieţilor mei. Ne bucură foarte mult această iniţiativă, proiectul educaţional al Școlii ”Sf. Mina”. Mă bucură foarte mult prezenţa lor aici, ne încarcă cu energie şi ne motivează pentru acţiunile următoare. Să sperăm că va fi de bun augur prezenţa copiilor în sală, să ne aducă noroc, pentru că în sport avem nevoie şi de puţin noroc”, a declarat antrenorul Dănuţ Pascu, la finalul acţiunii de marţi.

Jucătorii Craiovei, plăcut impresionaţi de prezenţa copiilor

Chiar dacă şi-au întrerupt pentru câteva zeci de minute şedinţa de pregătire, jucătorii formaţiei craiovene s-au bucurat de timpul petrecut împreună cu elevii craioveni, care le-au oferit o doză de energie pozitivă prin plăcerea pe care au arătat-o făcând sport. „În acest moment încercăm să promovăm sportul şi meciurile pe care le vom disputa, chiar dacă este vorba despre copii cu probleme. Este o plăcere pentru noi să-i avem alături. M-am jucat cu câţiva dintre ei, au arătat că îşi doresc să facă sport sau mişcare”, a spus Nicolae Ghionea. „Ne bucurăm că suntem alături de copii şi că au putut să vină în această dimineaţă în Sala Polivalentă. Se vede bucuria pe faţa lor şi sentimentul este reciproc. Sper ca în viitor să mai avem asemenea acţiuni, pentru că sunt benefice şi au impact foarte mare asupra lor. De ziua mea, cel mai frumos cadou ar fi calificarea în finala campionatului”, a afirmat şi Andrei Georgescu. „Ne bucurăm că am reuşit să îi facem fericiţi pe copii pentru câteva clipe, altfel decât erau obişnuiţi până acum. Se vede bucuria în ochii lor şi mă bucur că am reuşit să ne detensionăm după un antrenament într-o perioadă destul de încărcată. Ne aşteaptă două meciuri foarte importante şi mă bucur că au fost alături de noi să ne vindecăm reciproc sufleteşte şi mental. De ziua mea îmi doresc să fiu, în primul rând, sănătos, şi apoi pot să realizez orice”, este de părere Bogdan Ene. Pentru voleibaliştii craioveni urmează prima etapă din play-off, cu o dublă împotriva echipei Știinţa Explorări Baia Mare, sâmbătă şi duminică, în Sala Polivalentă din Craiova.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol