După eşecul, cu 5-0, de la Hunedoara, juniorii A de la ASFC Frontiera au pierdut şi cel de-al doilea meci disputat în această primăvară în cadrul seriei a V-a a Campionatului Naţional Republican. Sâmbătă, pe Stadionul Termo, severinenii au fost învinşi cu 3-2 (1-1) de Șoimii Pâncota, echipă de care îi despărţeau 5 puncte înaintea acestei runde. Andrei Blându şi Dragoş Dragotoniu au înscris pentru Frontiera, care a rămas pe antepenultimul loc în seria a V-a. La juniori B, echipa severineană a dispus cu 7-0 (6-0) de Șoimii Pâncota, echipă aflată pe ultimul loc la această categorie de vârstă. Andrei Blendea (3 g), Alin Iacobescu (2g), Ionuţ Zimţa (pen.) şi Mădălin Răducăniţa (foto) au fost marcatorii severinenilor, aflaţi pe locul al IV-lea. “Sunt mulţumit doar de rezultatul de la juniori B. Am marcat de 6 ori în prima repriză, iar asta ne dă încredere că putem încheia campionatul pe locul secund. La juniori A nu avem un obiectiv anume, echipa având în componenţă jucători mai mici de vârstă. Aşteptam totuşi un rezultat pozitiv de la acest joc, ţinând cont de faptul că, în lipsă de efectiv, adversarii au jucat tot meciul cu un jucător în minus”,a spus antrenorul Florin Teodorescu. Etapa viitoare, echipa sa va juca la Sebeş.







