miercuri, octombrie 9, 2024

Ultima ora

Sport

Un „ţepar” craiovean va da socoteală pentru 1,412 milioane lei

Judecătorii Tribunalului Dolj au anunţat că au finalizat procesul craioveanului, de 44 ani, administratorul a două societăţi comerciale, arestat în ianuarie anul trecut pentru o evaziune fiscală de peste 890.000 lei şi pentru „o ţeapă” de 520.000 lei. Bărbatul a fost acuzat că în perioada iunie – decembrie 2009, nu a evidenţiat în contabilitatea societăţilor pe care le administra livrările de produse agricole efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat cu suma totală de 890.715 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. Mai mult, acesta ar fi indus în eroare reprezentanţii unei societăţi comerciale, cu sediul în Alexandria, cu ocazia unor tranzacţii privind achiziţia de îngrăşăminte chimice, pesticide şi alte produse agricole, producând un prejudiciu societăţii în sumă de 520.491 lei. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 24 martie a.c.

Reamintim că reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj anunţau că, în cursul zilei de 13 ianuarie 2015, a fost introdus în arestul IPJ Dolj, pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 de ore emisă de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, un craiovean de 44 de ani, Marius Ionescu, suspectat de   comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune. Mai exact, din cercetările poliţiştilor Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj a rezultat faptul că Marius   Ionescu, în calitate de administrator a două societăţi comerciale (Agricola Mărăcine SRL şi Berticris SRL), ambele cu sediul în comuna doljeană Perişor, în perioada iunie – decembrie 2009, nu a evidenţiat în contabilitatea societăţilor livrările de produse agricole efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat cu suma totală de 890.715 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. În plus, tot ca urmare a cercetărilor s-a stabilit faptul că acesta a indus în eroare reprezentanţii unei alte societăţi comerciale, cu sediul în Alexandria, cu ocazia unor tranzacţii privind achiziţia de îngrăşăminte chimice, pesticide şi alte produse agricole, producând un prejudiciu societăţii din Alexandria în sumă de 520.491 lei. Având în vedere valoarea mare a prejudiciului creat, craioveanul a fost audiat, din nou, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, care a sesizat apoi instanţa de judecată, solicitând arestarea preventivă a bărbatului. Pe 14 ianuarie 2015 judecătorii Tribunalului Dolj au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Marius Ionescu. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu de Curtea de Apel Craiova, pe 16 ianuarie 2015, iar pe 24 martie, aceeași instanţă i-a admis cererea și i-a înlocuit arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

Între timp cercetările au continuat, iar pe 2 februarie 2015 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Marius Ionescu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru înșelăciune și evaziune fiscală. Dosarul a ieșit din procedura camerei preliminare în urmă cu aproximativ un an, mai exact pe 16 aprilie 2015, când instanţa a constatat legalitatea probatoriului administrat de procurori:  „constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriului nr. 453/P/2011 din data de 30.01.2015, al Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe inculpatul Ionescu Marius – asupra sa fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar – trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. 1 şi 2 C.p., cu aplicarea art.35 alin.1 din C.p. şi infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1, ambele cu aplic.art. 38 alin 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ionescu Marius. Definitivă”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acum, după mai bine de un an de proces, timp în care s-au făcut expertize contabile, s-au audiat martori și părţile din dosar, judecătorii Tribunalului Dolj au anunţat că au finalizat judecarea cauzei. Mai exact, la termenul de luni, 14 martie a.c., instanţa a anunţat că amână pronunţarea sentinţei pentru săptămâna viitoare, joi, 24 martie a.c.

 

 

Politica