Victoria în cinci seturi, specialitatea casei la Craiova

Redactia
2 Min Read

Trei succese din tot atâtea posibile este bilanțul formației de volei masculin a SCM U Craiova în startul sezonului actual. În prima etapă, echipa pregătită de Pascu s-a impus pe teren propriu în fața lui Dinamo București, scor 3-2, a urmat apoi o victorie similară la Piatra Neamț, iar de curând, din nou pe teren propriu, craiovenii au câștigat duminică după-amiază în setul decisiv împotriva Arcadei Galați, scorul pe seturi fiind 25-20, 20-25, 24-26, 25-22, 15-12. Aceste victorii obținute în maximum de seturi par să devină o specialitate pentru formația din Bănie, care în campionat a reușit să se impună până acum doar într-o astfel de manieră. Referitor la ultimul succes, antrenorul grupării craiovene, Dănuț Pascu, a declarat că victoria a fost una muncită, obținută greu, dar în companie uneia dintre cele mai redutabile formații ale acestui an, care și-a întărit considerabil lotul în campania de achiziții din vară. “Am început bine meciul, ne-am mobilizat așa cum trebuie pentru un meci de asemenea calibru. Nu trebuie să uităm că echipa din Galați a adus jucători de mare valoare în vară. Noi am venit după o deplasare lungă în CEV Cup, de la care am avut doar două zile pauză. Apreciez că băieții au strâns rândurile. Și-au dorit să câștige și au făcut un joc destul de bun în fața unei echipe de calitate. Spun destul de bun pentru că am deși am început bine jocul, după aceea am slăbit ritmul, am greșit mult. Însă pe finalul meciului ne-am mobilizat și am reușit o victorie. Una muncită, grea, obținută împotriva unei formații care va avea cu siguranță un cuvânt greu de spus în campionat.”, a afirmat Dănuț Pascu. SCM U Craiova a strâns șase puncte în clasamentul intern, clasându-se pe locul cinci la egalitate de puncte cu LMV Tricolorul Ploiești. Pentru craioveni va urma un alt joc dificil vineri, în deplasare, la Tomis Constanța.

 

Share This Article