Bălgrădean, ori capacitat, ori înlocuit

Redactia

CSU a fost învinsă de FC Botoşani, scor 3-2, iar goalkeeperul căpitan al echipei craiovene, Cristian Bălgrădean, a comis-o la cel puţin două dintre goluri. La prima reuşită a moldovenilor, Hadnaghy a trimis mingea cu capul din şase metri, “parcela” de careu a portarului, iar la a treia reuşită a ezitat, plecând în întâmpinarea atacantului botoşănean, dar apoi s-a răzgândit şi s-a retras permiţându-i acestuia să marcheze.

Chiar dacă a fost considerat un gol de senzaţie, căpitanul craiovenilor ar fi putut totuşi să intervină. În plus, a mai fost o fază la care a arătat că este ieşit din formă, când a scăpat o minge uşoară pe care a prins-o imediat pe linia porţii.

Cum vine meciul cu Dinamo, unul special pentru cei din Bănie, nu atât ca orgolii ci în economia clasamentului, unde elevii lui Săndoi ţintesc clasarea pe unul din primele şase locuri, care asigură calificarea în play-off-ul campionatului, antrenorii CSU trebuie să cântărească destul alegerea pe care o au de făcut.

Titular incontestabil, fostul dinamovist nu a pierdut decât un singur joc în campionat în poarta Craiovei de când a venit la echipă, cel cu FC Braşov, din campionatul trecut, dar forma arătată la Botoşani trebuie să dea de gândit.

Variantele ar fi, fie oprirea sa pe banca de rezerve, fie în această săptămână să se aibă discuţii individuale cu el pentru a-l scoate din această “pană”. Experienţa sa de portar, cu pretenţii de naţională, îl poate face ca la jocul de duminică să fie iarăşi un adevărat înger păzitor pentru Craiova, fie să-l afunde.

Un joc reuşit contra foştilor coechipieri i-ar da aripi atât lui cât şi echipei, însă unul nereuşit l-ar putea băga într-un con de umbră şi mai mare. Sigur este doar un meci în care a greşit, dar trebuie tras un semnal de alarmă mai ales că Bălgrădean este cosiderat titular de drept şi poate nu se mai antrenează la capacitatea maximă ştiind că mereu este numărul unu.

Iar acest lucru este greşit pentru că rezerva sa, Cătălin Straton, atât cât a jucat, a făcut-o foarte bine. Nu i se poate imputa nici eşecul cu FC Braşov, unde a apărat ca şi cum ar fi fost jucat meci de meci, la fel făcând şi în cele două cupe, a Ligii şi a României, din această toamnă. Oricum, lui Straton tehnicienii oltenilor ar trebui să-i acorde o mai mare atenţie pentru că faţă de Bălgrădean şi fizicul îl recomandă. Cătălin are cu trei centimetri mai mult decât Cristian.

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol