Profitul companiei Ford România s-a prăbuşit anul trecut, înregistrându-se o scădere de aproape 70% faţă de 2013. Informaţia a fost dezvăluită de digi24.ro.
Nu numai că angajamentele făcute de Ford la privatizarea Automobile Craiova pică în derizoriu, dar eşecurile uzinei îşi lasă amprenta inclusiv în datele mari cu exporturile României, arată publicaţia citată. Anul trecut, pe porţile fabricii din Bănie au ieşit 53.000 de maşini, cu aproape 25% mai puţin decât în 2013, iar motoare s-au asamblat cu aproape 30.000 mai puţine.
Dacă datele din 2014 sunt slabe, cele din 2015 arată şi mai rău de atât, arată digi24.ro, care mai informează că datele compilate de Ziarul Financiar arată cum pe primele cinci luni ale acestui an producţia de maşini a scăzut cu 18 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.Transferarea producţiei motorului de 1,5l Ecoboost, din uzina de la Craiova, în Marea Britanie a afectat şi această secţie.
Afacerile Ford România au înregistrat astfel o scădere cu aproape o cincime comparativ cu anul 2013, arată datele Ministerului de Finanţe, citate de digi24.ro. Astfel, dacă în 2013 Ford România rămânea cu peste 15 milioane de euro profit, în 2014 suma a scăzut la 6 milioane – cu aproape 70 de procente mai puţin.







