Reprezentanţii Consiliul Județean Mehedinți au primit la sfârşitul săptămânii trecute vizita unei delegații din Bulgaria, în care s-au dezbătut proiecte de cooperare transfrontalieră. Concret, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a participat la o întâlnire oficială cu reprezentanții regiunii Vidin și ai municipalității Dimovo din Bulgaria, cu care urmează să încheie două proiecte pe cooperare transfrontalieră. Întâlnirea a avut loc la Consiliul Județean, la eveniment participând și Ognyan Tsenkov – deputy regional governor, precum și mai mulți experți bulgari în comunicare și informație pe proiecte de dezvoltare transfrontalieră.,,Întâlnirea este una din multele întâlniri pe care noi am început să le derulăm din primăvara acestui an, în ceea ce privește implementarea de proiecte, în colaborare cu partenerii noștri bulgari. La ultima ședință de Consiliu Județean, am aprobat prin hotărârea CJ, încheierea a două parteneriate pentru două proiecte care le vom depune pe cooperare transfrontalieră Bulgaria. Acum s-au deplasat la Turnu Severin cei din conducerea regiunii Vidin și conducerea municipalității Dimovo. Urmează să discutăm mai aprofundat despre implementarea a două proiecte. Într-un proiect va fi partener Consiliul Județean iar în cel de-al doilea proiect va fi partener Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți, pentru că ambele proiecte pe care intenționăm să le implementăm sunt pentru accesarea de fonduri europene, proiectele vizând hărțile de risc și un sistem de avertizare a populației în cazul catastrofelor naturale. Valoarea totală care se poate obține pe fiecare dintre cele două proiecte este de 6 milioane de euro, urmând să se stabilească de către parteneri ce sumă va fi accesată de către partea română și ce sumă va fi accesată de partea bulgară”, a a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți. La rândul său, Ognyan Tsenkov – deputy regional governor, a mulțumit conducerii Consiliului Județean Mehedinți pentru modul în care a organizat această vizită și a fost primită delegația bulgară, declarând că își dorește ca cele două proiecte aflate în desfășurare să se finalizeze cu succes.