În dimineața zilei de sâmbătă, la ora 09.39, Secția 4 Poliție Craiova a fost sesizată prin SNUAU 112 de către R.Marius, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe Centura de Nord, a observat mai mulți tineri care au plecat din zonă cu un autoturism de culoare albastră și este posibil să fi sustras bunuri dintr-un autocamion parcat. Au fost informate operativ toate subunitățile de poliție din Craiova, iar la scurt timp, o patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, a reușit depistarea și blocarea în trafic pe Centura de Nord, la intersecția cu DE 70 (pasarela Ișalnița), a autoturismului indicat. S-a procedat la identificarea conducătorului auto în persoana lui M.Forian, 25 de ani, din com. Poroschia, jud.Teleorman și a pasagerilor S.Florin, 23 de ani, din com. Merișani, jud. Argeș, S.R., de 17 ani, din com. Merișani, jud. Argeș și S.I.C., de 13 ani, din com. Başcov, jud. Argeș.
În urma cercetărilor efectuate de către echipa operativă s-au stabilit că cei patru, aflându-se în tranzit, au oprit lângă două autocamioane parcate, au forțat portierele cabinelor cu o șurubelniță, iar din interiorul unei cabine au sustras un portmoneu în care se aflau 90 de lei, carduri bancare și alte înscrisuri. Cu ocazia controlului corporal efectuat, suma de 90 de lei a fost găsită în buzunarul de la pantalonii minorului S.I.C., care avea asupra sa și șurubelnița folosită la comiterea faptei.
Polițiștii l-au identificat ulterior și pe conducătorul autocamionului în persoana lui B.Sorin, 44 de ani, din com.Vișinești, jud. Dîmbovița, care a declarat că alte bunuri sau valori nu i-au fost sustrase, prejudiciul fiind recuperat în totalitate și restituit părții vătămate.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar cercetările continuă în vederea individualizării participației fiecărui suspect la comiterea faptei, precum și pentru stabilirea întregii activități infracționale a grupului de suspecți.







