Reprezentanţii Prefecturii Olt nu ştiu cum să procedeze în cazul edilului arestat al Slatinei, Minel Prina. Primarul este în arest la domiciliu, iar reprezentanţii Prefecturii nu ştiu dacă trebuie să-l suspende din funcţie.
În acest sens, la îndemnul “specialiştilor” din Prefectură, prefectul Silviu Neacşu a trimis o adresă Î.C.C.J., dar şi Tribunalului Olt, pentru “lămuriri suplimentare”, scrie adevărul.ro.
Este o situaţie delicată cu care nu ne-am mai confruntat, astfel că am decis să solicităm ajutor din altă parte de la instituţii unde au specialişti în acest sens care ştiu să interpreteze legile. În acest sens, noi am remis, la finele săptămânii trecute, două adrese – una către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar o alta către Tribunalul Olt -, în care am cerut ajutor. Până la jumătatea acestei săptămâni suntem optimişti că vom avea răspunsurile solicitate şi vom putea lua o decizie corectă ca urmare a acestei situaţii.
A declarat, pentru sursa citată, prefectul de Olt, Silviu Neacşu
Minel Prina este acuzat de complicitate în dosarul în care Darius Vâlcov este cercetat pentru corupţie.