Cu o vreme neprielnică prezentă în Dolj, formaţiile doljene au avut de luptat sâmbătă cu terenurile în care ploaia a pompat apă. Majoritatea localităţilor au avut de suferit în această privinţă, iar în Craiova capul de afiş al etapei dintre CSU II şi Dunărea Bistreţ s-a amânat pentru ziua de duminică, sâmbătă terenul „Petre Deselnicu” din cadrul Complexului „Ion Oblemenco” fiind impracticabil.
Meciul a fost reprogramat însă la o oră târzie, încheindu-se după terminarea ediţiei. În celelalte două meciuri disputate în etapa a XXI-a în care s-au întâlnit echipe din zona de play-off, Dunărea Calafat a fost înfrântă la Danubius Bechet, scor 2-0, în timp ce Viitorul Cârcea a trecut la limită în deplasare de Progresul Segarcea, scor 3-2. Acest eşec nu a căzut deloc bine pentru gruparea din Calafat, care a pierdut puncte preţioase pentru play-off la Bechet. Săptămâna viitoare se va consemna finalul stagiunii regulate, fiind programată ultima etapă a campionatului, cea cu numărul 22. Mai rămân de jucat doar cele două restanţe, dintre Dunărea Bistreţ şi Progresul Segarcea, o partidă ce pune la bătaie puncte importante pentur play-off, şi dintre Dunărea Calafat şi Unirea Leamna.
–––-
REZULTATE ETAPA XXI-A
Progresul Segarcea – Viitorul Cârcea 2-3
Vânătorul Desa – Ştiinţa Malu Mare 3-5
Victoria Celaru – Unirea Leamna 0-2
Danubius Bechet – Dunărea Calafat 2-0
Recolta Ostroveni – Amaradia Melineşti 3-0
CLASAMENT LIGA A IV-A
1. CS U II CRAIOVA 20 16 2 2 78-13 50
2. VIITORUL CÂRCEA 21 15 1 5 60-33 46
3. DUNĂREA BISTREŢ 19 15 0 4 73-13 45
4. DUNĂREA CALAFAT 20 15 0 5 63-19 45
5. DANUBIUS BECHET 21 12 2 7 49-41 38
6. PROGRESUL SEGARCEA 20 11 4 5 52-21 37
7. UNIREA LEAMNA 20 9 2 9 34-47 29
8. RECOLTA OSTROVENI 21 7 3 11 34-48 24
9. ŞTIINŢA MALU MARE 21 6 1 14 32-59 19
10. VICTORIA CELARU 21 4 0 17 29-77 12
11. AMARADIA MELINEŞTI 21 2 3 16 17-68 9
12. VÂNĂTORUL DESA 21 1 2 18 21-103 5