Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vâlcea, a prezentat, ieri, la şedinţa Colegiului Prefectural, bilanţul activităţilor desfăşurate anul trecut.
Astfel, în 2014, CJPC Vâlcea a derulat 1.694 de acţiuni de control la operatorii economici din judeţ, fiind încheiate 963 procese- verbale de constatare şi 731 procese- verbale de constatare a contravenţiei, prin care s-au aplicat 490 amenzi contravenţionale în valoare de 880.050,00 lei şi 241 avertismente şi s-au dispus măsuri de remediere a deficienţelor constatate.
O parte din acţiunile de control s-au desfăşurat în colaborare cu alte instituţii (Corpul de Control al Prefectului, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului Vâlcea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, Direcţia Agricolă Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Vâlcea, Registrul Auto Român, Autoritatea Rutieră Română) în total fiind efectuate 120 acţiuni de control, prin care s-au aplicat 58 amenzi contravenţionale în valoare de 119.800,00 lei, din care: 62 pentru produse alimentare (38 pvcc cu 23 amenzi contravenţionale în valoare de 45.400,00 lei), 11 pentru produse nealimentare (9 pvcc cu 8 amenzi contravenţionale în valoare de 13.400,00 lei), 45 pentru prestări servicii (39 pvcc cu 27 amenzi în valoare de 61.000,00 lei). În cursul anului 2014 au fost efectuate 36 acţiuni tematice conform Planului anual de control, precum şi 24 acţiuni tematice proprii.
Cristina Tătaru, comisar- şef adjunct CJPC Vâlcea
Aproape o mie de reclamaţii de la consumatori
CJPC Vâlcea a primit anul trecut 984 de reclamaţii, din care 102 pentru produse alimentare, 314 pentru produse nealimentare, 140 produse financiare, 16 servicii alimentare, 378 servicii nealimentare, 15 servicii financiare, 19 alte segmente.
932 de reclamaţii au fost închise, astfel: 222 reclamaţii cu rezolvare amiabilă, 184 reclamaţii cu soluţionare pozitivă, 4 reclamaţii retrase, 30 reclamaţii închise ca nesoluţionabile, 7 reclamaţii închise ca redirecţionate, 332 reclamaţii închise ca neîntemeiate, 153 reclamaţii clasate. Numărul mediu scriptic de comisari cu atribuţii de control: 5,3.
Cristina Tătaru, comisar- şef adjunct CJPC Vâlcea







