Pe 25 martie s-au împlinit 193 de ani de ,,lege şi onoare”, 193 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române. În toată ţara poliţiştii au organizat diverse manifestări dedicate acestei zile.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a desfăşurat o serie de activităţi, premergător acestei zile, între care Cupa Poliţiei Doljene, Cupa Presei la Tir, precum şi lansări de carte.
Pentru toţi poliţiştii români, dar mai ales pentru poliţiştii doljeni, această zi are o mare însemnătate, fiind strâns legată de semnificaţia Bunei Vestiri care se afla pe primul steag al Agiei, simbol care a fost preluat pe actualul drapel al Poliţiei Române.
Au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie
Festivităţile de miercuri au debutat un ceremonial religios şi de comemorare a poliţiştilor căzuţi la datorie la Monumentul ridicat în memoria acestora, amplasat la intrarea în sediul inspectoratului, fiind depuse, totodată, coroane de flori ca un ultim omagiu în semn de preţuire pentru devotamentul acestora faţă de munca de poliţie.
După acest moment emoţionant invitaţii au fost întâmpinaţi de către poliţişti, de la Serviciul de Acţiuni Speciale, Serviciul Criminalistic şi Serviciul Poliţiei Rutiere care au prezentat dotările specifice şi modalităţi practice de intervenţie. Totodată, în curtea inspectoratului au fost prezentate exerciţii demonstrative ale câinilor poliţişti doljeni precum şi un exerciţiu tactic al luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale de neutralizare a unui grup terorist ce luase mai mulţi ostatici într-un autobuz. În Amfiteatrul General Ion Eugen Sandu au continuat festivităţile într-o şedinţă în care au fost avansaţi în gradul profesional următor înainte de îndeplinirea stagiului minim 11 poliţişti, dintre care 5 ofiţeri şi 6 agenţi de poliţie. De asemenea, alţi 25 de ofiţeri şi 117 agenţi de poliţie au fost avansaţi în gradul profesional următor la îndeplinirea stagiului minim. Am fost onoaţi să îi avem alături de noi în această zi marcantă pentru poliţiştii doljeni pe domnul prefect al judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, doamna primar al municipiului Craiova – Lia Olguţa Vasilescu, domnul Ion Prioteasa – Preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, domnul Vladimir Dorângă – reprezentant al Arhiepiscopiei Craiova, înaltele personalităţi prezente adresând elogii şi felicitări poliţiştilor doljeni pentru activităţile desfăşurate zilnic.
IPJ Dolj
Ca în fiecare an, la manifestarea de la IPJ Dolj au luat parte delegaţii străine din Republica Serbia – Regiunea Zajecar şi din Republica Bulgaria – Regiunea Vidin. Reprezentanţii delegaţiilor străine au transmis mesaje de felicitare poliţiştilor doljeni din partea colegilor din Serbia şi Bulgaria.
Şeful I.P.J. Dolj, comisar- şef de poliţie dr. Constantin NICOLESCU, a acordat plachete aniversare unor persoanlităţi locale şi reprezentanţilor delegaţiilor străine pentru buna colaborare cu Poliţia Doljeană în lupta împtriva criminalităţii şi asigurarea unui climat de ordine publică .
Îmi revine privilegiul de a deschide această manifestare de celebrare a 193 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române prin a vă mulţumi tuturor celor de faţă pentru onoarea pe care ne-o faceţi de a fi alături de noi în aceste momente de sărbătoare pentru poliţiştii doljeni. Bucuria e cu atât mai mare cu cât prezenţa dumneavoastră aici, în Amfiteatrul „General Ion Eugen Sandu” vine ca o continuare firească a faptului că zi de zi, noi, poliţia doljeană, împreună cu dumneavoastră, reprezentanţii societăţii civile, ai autorităţilor publice locale, precum şi colegii de la celelalte instituţii de aplicare a legii din sistemul de siguranţă naţională al României, formăm un parteneriat cât se poate de eficient şi unit în îndeplinirea dezideratului de a asigura un climat de linişte, normalitate şi siguranţă publică tuturor cetăţenilor din judeţul nostru, iar pentru acest lucru vă suntem recunoscători. Poliţia Română, în general, şi, pe cale de consecinţă, şi Inspectoratul nostru de poliţie este o instituţie într-o continuă transformare şi adaptare la necesităţile societăţii pe care o deservim, suntem pe deplin conştienţi de rolul de primă instituţie de la care cetăţenii se aşteaptă să le fie pavăză împotriva infracţionalităţii şi ne asumăm cu deplină responsabilitate această misiune. Determinarea şi eficienţa cu care noi reuşim acum, în prezent, să asanăm societatea de elemente antisociale, de infractori, de metehne nocive, îşi va avea efectul şi împlinirea în viitor, peste ani, atunci când copiii de azi vor putea trăi într-o lume mai bună, mai sigură, poate şi mulţumită eforturilor noastre de acum. Ca o dovadă a faptului că optica abordării necesităţilor care ne sunt transmise din partea societăţii civile a devenit mult mai complexă în ultimul timp o reprezintă şi faptul că de la prima enunţare a ideei că oraşul nostru se va înscrie în competiţia pentru a deveni capitală culturală europeană, am îmbrăţişat cu entuziasm această intenţie şi am văzut-o ca pe o oportunitate nemaipomenită de a dovedi că suntem parte a societăţii noastre inclusiv din punct de vedere cultural şi spiritual, fără a ne limita doar la rolul de curăţire a comunităţii noastre de elementele pertubatoare. De asemenea, salut cu drag prezenţa alături de noi a colegilor poliţişti din Vidin, Republica Bulgaria şi din Zajecar, Republica Serbia, colegi de nădejde în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, dar şi prieteni adevăraţi cu care împărtăşim aceleaşi deziderate, aceleaşi vise şi mulţumiri profesionale, acelea de a ne pune cunoştinţele în slujba comunităţilor din care facem parte. Pe de altă parte activităţile profesionale desfăşurate de poliţiştii inspectoratului nostru, determinarea şi implicarea fără echivoc în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu, au condus la obţinerea unor rezultate pozitive în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, anul 2014 fiind al şaselea an consecutiv în care am înregistrat scăderi în ceea ce priveşte numărul infracţiunilor sesizate de către cetăţenii judeţului Dolj. Toate aceste succese profesionale, multitudinea de activităţi în care am fost implicaţi şi pe care le-am dus la bun sfârşit, aprecierile sincere care ne parvin din partea concetăţenilor noştri pentru lucrul bine făcut, ne îndreptăţesc să ne bucurăm pe deplin de ziua noastră, a Poliţiei Române, să îi elogiem pe cei care s-au remarcat în activitatea profesională, să îi felicităm pe câştigătorii competiţiilor sportive şi să îi cinstim cu reverenţă pe înaintaşii noştri, foştii inspectori şefi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, care, iată, se află alături de noi în aceste momente festive. Vă mulţumim din nou pentru faptul că sunteţi alături de noi, vă asigurăm de deplina şi sincera noastră consideraţie şi de faptul că vom răspunde întotdeauna prezent atunci când vom fi solicitaţi pentru orice doleanţă a societăţii noastre.
A transmis şeful IPJ Dolj celor prezenţi
Ca un eveniment inedit, conducerea inspectoratului a organizat pentru invitaţi o PARADA A ŢINUTELOR – repere în istoria Poliţiei, fiind prezentate uniforme aparţinând arnăuţilor, dorobanţilor, miliţienilor precum şi uniforme actuale ale poliţiştilor, făcându-se o trecere în revistă a evoluţiei uniformelor poliţieneşti.
În plus, în semn de recunoştinţă pentru munca în slujba IPJ Dolj, comandanţii trecuţi în rezervă au primit distincţii.
Festivitatea a continuat cu premierea câştigătorilor Cupei Poliţiei Doljene la concursurile sportive:
ŞAH
LOCUL III – Agent şef adjunct HOREL MIHAELA – Brigada de combatere a criminalităţii organizate Craiova
LOCUL II – Agent şef principal TUREAC EMIL – Serviciul Criminalistic
LOCUL I – Subcomisar Călmuc Lucian – Serviciul Cabinet
CADRE ÎN REZERVĂ
LOCUL III – G-ral (r.) CARAULEANU GHEORGHE
LOCUL II – Col (r.) GÎRGEL GHEORGHE
LOCUL I – Col (r.) TUTURICĂ PAUL
TENIS DE MASĂ
FEMEI –
LOCUL III – personal contractual UDRESCU LUIZA – Secţia 2 Poliţie
LOCUL II – Agent de poliţie DUMITRU DANIELA – Secţia 5 Rurală Pieleşti
LOCUL I – Agent principal de poliţie NEGOESCU LARISA – Secţia 4 Poliţie
BĂRBAŢI –
LOCUL III – Agent şef adjunct SLĂVOIU CRISTIAN – Secţia 4 Poliţie Rurală Coşoveni
LOCUL II – Agent şef GLOGOGEANU NICOLAE – Biroul Rutier Craiova
LOCUL I – Agent şef principal BADEA ION – Secţia 1 Craiova
TENIS DE CÂMP –
LOCUL III – subcomisar ANGHEL OLIVIAN – Brigada de combatere a criminaliţăţii organizate Craiova
LOCUL II – agent şef principal UNGUREANU MIHAI – Biroul Rutier Dolj
LOCUL I – agent şef adjunct POPESCU VICTOR – Poliţia municipiului Craiova
FOTBAL –
LOCUL III – Echipa Brigăzii de combatere a criminalităţii organizate Craiova
LOCUL II – Echipa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj
LOCUL I – Echipa Poliţiei Municipiului Craiova
TIR
FEMEI – _
LOCUL III – agent VOICU CAMELIA – Poliţia Oraşului Segarcea
LOCUL II – subinspector SĂFTOIU MIHAELEA – Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice
LOCUL I – agent şef adjunct BANICA ROXANA – Secţia 5 Poliţie
BĂRBAŢI –
LOCUL III – subcomisar BĂRBULESCU MARIUS – Secţia 3 Rurală Bucovăţ
LOCUL II – agent şef VLĂSCEANU MARIUS – Serviciul de Acţiuni Speciale
LOCUL I – agent şef PASCA NICOLAE Secţia 5 Poliţie
CADRE ÎN REZERVĂ –
LOCUL III – G-ral (r.) POPA GHEORGHE
LOCUL II – Col (r.) PANAIT DUMITRU
LOCUL I – Col (r.) GÎRGEL GHEORGHE
După festivităţile de la sediul inspectoratului, reprezentanţii delegaţiilor străine au fost însoţiţi de poliţiştii doljeni la Muzeul de Artă din Craiova, fiind plăcut impresionaţi de operele de artă prezentate de muzeografii craioveni. La final, cu ocazia zilei Poliţiei Române, poliţiştii doljeni adresează sincere mulţumiri tuturor partenerilor şi colaboratorilor care ne sunt alături zi de zi pentru atingerea ţelului nostru, asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.
IPJ Dolj







