Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, ieri, suspendarea din funcţia de judecător şi de preşedinte al Tribunalului Olt a lui Carmen Marinescu, după ce aceasta a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 62 alin. (1) lit. aą) ţi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
CSM
Reamintim că şefa suspendată a Tribunalului Olt este acuzată că, în 2011, a luat 200.000 euro şpagă pentru a-l scăpa pe Bercea Mondial din arest preventiv, dar şi pentru a-i facilita obţinerea unei soluţii favorabile într-un dosar.







