Ford studiază posibilitatea de a lansa producţia modelului EcoSport la Craiova, în a doua parte a anului 2017, decizia finală urmând să fie luată în următoarele luni.
A declarat agenţiei MEDIAFAX Ovidiu Cioroianu, lider sindical Ford România
Luni, reprezentanţii companiei americane s-au întâlnit cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria.
Ford a menţionat în repetate rânduri că îşi păstrează angajamentul privind investiţia sa din România şi că fabrica din Craiova are un viitor solid. În acelaşi timp, am precizat că se caută oportunităţi de a introduce noi produse la Craiova, însă în acest moment nu avem nimic nou de adăugat.
A declarat purtătorul de cuvânt Ford România, Ana-Maria Timiş
Varianta pentru Europa a SUV-ului de dimensiuni mici este produsă în prezent la fabrica din Chennai, India, scrie MEDIAFAX, care mai arată că noua generaţie EcoSport este disponibilă la vânzare în Europa de anul trecut, modelul urmând să fie lansat în România în 2015.
Ford produce din 2012 la Craiova modelul B-Max. Anunţul privind posibilitatea lansării producţiei unui nou model la Craiova vine în contextul în care Ford a recurs la plecări voluntare ale angajaţilor din cauza cererii scăzute de pe piaţa auto.
Astfel, aproape 500 de persoane din cei 3.200 de angajaţi ai fabricii din Bănie au ales să plece voluntar. Programul de reducere a personalului viza 680 angajaţi. Pentru a nu recurge la disponibilizări, Ford a decis introducerea unui program de lucru redus.
De altfel, producţia B-Max a fost oprită, pentru aproximativ 40 de zile, în primele nouă luni din 2014. Producţia a fost întreruptă şi la secţia de motoare. Şi în 2013, producţia în fabrica Ford de la Craiova a fost oprită pentru mai multe zile.