luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Craiovenii şi-au împărţit pumni în ring

Prima ediţie a Galei de Box “Mihai Goanţă” s-a desfăşurat, sâmbătă, în sala de festivităţi a Colegiului Tehnic “Energetic”, în organizarea Asociaţiei Judeţene de Box Dolj. Competiţia s-a dovedit un real succes pentru boxul craiovean, la meciuri asistând un număr mare de spectatori. În ring au boxat doar pugilişti craioveni, majoritatea fiind legitimaţi la CSM Craiova, iar ceilalţi aflându-se în dublă legitimare cu CSM şi CFR Craiova. În sală a fost prezent şi Mihai Goanţă, celebrul boxer craiovean, multiplu medaliat naţional, cel în cinstea căruia a fost organizată această gală.
Meciurile s-au ridicat la un nivel calitativ bun, sportivii au boxat la intensitate maximă, observându-se pasiunea şi ardoarea pe care pugiliştii craioveni şi-o exprimă în ring, chiar şi atunci când miza nu este una cu “greutate”. În total, s-au susţinut zece meciuri, însă doar nouă dintre acestea au fost premiate în cadrul galei, ultima întâlnire disputându-se în afara competiţiei, protoganişti fiind Ionuţ Popescu şi Ovidiu Trandafir.

Felicitări celor care au organizat această gală, mă bucur că au fost foarte mulţi spectatori în sală şi există interes pentru acest sport în Craiova. Noua echipă a Asociaţiei Judeţene de Box funcţionează foarte bine, a fost un concurs bazat pe fair-play, mi-a plăcut intensitatea meciurilor şi se vede că avem boxeri buni în Craiova, de perspectivă. Îmi doresc foarte mult ca aceste gale să continue, să creăm o tradiţie în organizarea lor şi de ce nu următoarea gală să o facem într-o sală mai mare. Mulţumesc conducerii Sălii Polivalente care ne-a pus la dispoziţie acest ring, de asemenenea liceului Energetic, care ne-a găzduit astăzi.
A declarat Sorin Manda, directorul CSM Craiova

Şi preşedintele executiv al Asociaţiei Judeţene de Box Dolj este mulţumit de cum au decurs lucrurile la prima ediţie a Galei “Mihai Goanţă” şi speră ca noua echipa a asociaţiei să revigoreze boxul craiovean.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ne dorim să revigorăm boxul din Craiova, suntem o echipă tânără, puternică şi vom boxa pentru box până la final. Mulţi oameni au văzut lucruri şi s-au întrebat de ce, eu mereu m-am gândit la lucruri şi mereu m-am întrebat de ce nu ? Vreau să mulţumesc Asociaţiei Judeţene de Box Dolj că m-a reprimit printre rândurile ei, m-a susţinut, mi-a oferit încredere şi cel mai mult dintre toate şi-a pus speranţă în mine. Încercăm să facem tot posibilul ca boxul craiovean să aibă din nou performanţe foarte bune. Este un prim pas prin organizarea acestor gale, suntem bucuroşi că la prima ediţie a Galei “Mihai Goanţă” publicul a fost prezent în număr mare, iar meciurile s-au ridicat la un nivel calitativ destul de atractiv, zic eu.
A declarat Liviu Stan, preşedintele executiv al Asociaţiei Judeţene de Box Dolj

–––––

REZULTATE GALA DE BOX “MIHAI GOANŢĂ”

50 kg – Dinu Gabriel(CSM Craiova)* – Badea Alexandru(CSM-CFR Craiova)
52 kg – Mişu Adrian(CSM Craiova) – Bolovan Dorel(CSM-CFR Craiova)*
54 kg – Anghel Mihai(CSM-CFR Craiova)* – Floricioiu Cristian(CSM Craiova)
60 kg – Stănica Dario(CSM Craiova)* – Tudoran Eduard(CSM Craiova)
64 kg – Băran Daniel(CSM Craiova)* – Nicolae Constantin(CSM Craiova)
70 kg – Frumosu Alexandru(CSM Craiova) – Constantin Michael(CSM Craiova)*
57 kg – Bălaescu Alin(CSM Craiova) – Stancu Alis(CSM Craiova)*
54 kg – Pascu Mario(CSM-CFR Craiova)* – Barbu Eduard(CSM Craiova)
81 kg – Adam Giamir(CSM Craiova)* – Dincă Giani(CSM Craiova)

Notă: * – sportivul câştigător.

Politica