sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

”Ovi îşi face prieteni noi”

Administraţia Naţională ”Apele Române” derulează un amplu proiect naţional, care are ca scop informarea şi educaţia de mediu. Proiectul este intitulat ”Ovi îşi face prieteni noi” şi face parte din cadrul campaniei de informare şi responsabilizare socială ”Să păstrăm apele curate!”, campanie premiată în cadrul festivalului campaniilor de mediu, de la Londra, la categoria BEST GREEN INTERNATIONAL CAMPAIGN. Admnistraţia Naţională ”Apele Române” este singura instituţie publică din România premiată în cadrul acestui festival, de la începutul lui şi până în prezent.
Proiectul este unul prin excelenţă educational implică, la nivel naţional, peste 20.000 de copii, din peste 1.000 de şcoli şi peste 3.000 de cadre didactice. Proiectul constă, pe de o parte, în prezentarea şi distribuirea unei cărticele intitulată ”Ovi îşi face prieteni noi”, dar şi în desfăşurarea unor activităţi de tip interactiv, desen, colaj şi/sau compuneri, sub forma unor concursuri, care să aibă ca finalitate expoziţii de desene şi colocvii.
Proiectul a debutat în luna martie şi se derulează până la sfârşitul anului şcolar 2015.

Cărticica ”Ovi îşi face prieteni noi” reprezintă o poveste pentru copii, care îi ajută pe cei mici să se familiarizeze cu numele şi localizarea principalelor râuri din România, mai exact este vorba despre următoarele râuri: Crişurile, Someşurile, Mureş, Timiş, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut. Peştişorul Ovi călătoreşte cu ajutorul unui personaj magic, pe nume, Râurilă, prin râurile României şi leagă dialoguri cu apele prin care trece. În acest fel, fiecare conversaţie pe care Ovi o are cu râurile devine o poveste emblematică, un fel de legendă a principalelor râuri din România. La sfârşitul cărticelei, există o fişă de lucru şi o hartă care se poate derula pe lungimea unei bănci şi pe care copiii o pot completa. Povestea este de fapt ”o altfel de lecţie de geografie”, unde copiii vor afla într-un mod mult mai atractiv şi interactiv, prin intermediul personajelor din poveste, informaţii abstracte de tipul ”afluent”, ”confluenţă”, ”bazin hidrografic” şi vor învăţa mult mai uşor să localizeze principalele râuri pe hartă.
Cărticica ”Ovi îşi face prieteni noi” este lansată la nivel naţional, în cadrul celor 11 bazine hidrografice, cu reşedinţele: Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Iaşi, Bacău, Buzău, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Craiova) şi în municipiul Bucureşti.

La nivelul judeţului Dolj, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu  vor merge, în săptămâna dedicată sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei, în 12 unităţi de învăţământ: Şcoala cu clasele I-VIII “Mircea Eliade”, nr. 22, Şcoala Gimnazială“Alexandru Macedonski”, nr. 32, Colegiul Naţional “Carol I”, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, Liceul Teoretic “Henri Coandă” Craiova, Şcoala Gimnazială, “Decebal”, Şcoala cu clasele I-VIII “Marin Sorescu” Bulzeşti, Şcoala Gimnazială Sălcuţa, structura Plopşor, Penitenciarul de Minori şi Tineret Craiova, Şcoala nr. 2 “Traian”, Şcoala ETHOS Craiova şi Grădiniţa “Căsuţa cu poveşti”. Elevii de aici vor face cunoştinţă cu peştişorul Ovi şi prietenii săi cei noi, cele mai importante râuri din România. Într-o primă fază vor fi distribuite peste 1.000 de broşuri educative atât în judeţul Dolj, cât şi în celelalte 3 judeţe unde A.B.A. Jiu are subunităţi: Mehedinţi, Gorj şi Hunedoara. Prin parteneriatele încheiate cu unităţile de învăţământ din cele 4 judeţe sunt  angrenate în proiectul amintit în jur de 100 de cadre didactice şi peste 700 de elevi. După parcurgerea poveştii, copiii vor fi evaluaţi şi vor fi implicaţi în cadrul unor concursuri de desen, colaj sau compuneri, în SĂPTĂMÂNA ALTFEL în urma cărora vor fi acordate diplome şi premii.
Camelia Bărbuţu, purtător de cuvânt A.B.A. Jiu

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ştiaţi că (o parte cuprinsă în cărticică)……………….

·    97.8 % din suprafaţa României este în bazinul hidrografic al Dunării
·    30% din bazinul Dunării este pe teritoriul României
·    Peste jumătate din lungimea Dunării se află pe teritoriul ţării noastre
·    Mureşul şi Oltul – izvorăsc din aceeaşi munţii, Munţii Hăsmaşu Mare (legenda celor doi fraţi)
·    Barajul Vidraru- al cincilea baraj construit în arc din Europa;
·    În trecut, râul Mureş era navigabil; a fost menţionat în scrierile lui Herodot;
·    Siretul- are cel mai bogat bazin hidrografic din România;

Politica